Autor: Mihaela-Ionela Cazacu

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

Viața are cursul ei și decurge normal, cu momente bune, dar și mai puțin bune. Din păcate, lucrurile nu sunt mereu roz și atunci când s-au așteptat mai puțin, viața le-a dat o lovitură puternică. Andreea Bălan, Mira și Eminem sunt printre celebritățile care au fost la un punct de a-și pierde viață. Fie că din cauza problemelor medicale sau a unor accidente, vedetele au trecut prin momente cumplite, atunci când au fost pe marginea prăpastiei. Din fericire, au reușit să treacă peste acel moment, însă amintirea dramatică a rămas. Vedete din România care au fost pe punctul de a-și…

Read More

A mai rămas foarte puțin până când îndrăgostiții se vor bucura de timpul petrecut de Valentine’s Day. Ziua Îndrăgostiților este cea mai așteptată zi, iar cuplurile își fac cadouri sau merg în locuri unde au loc diverse activități. Este foarte ușor să îți surprinzi partenerul, dacă știi  lucrurile pe care le puteți face pe 14 februarie. Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită de cei care sunt în relații de dragoste. Pentru a scăpa de clasicele planuri de Valentine’s Day, care sunt deja previzibile, este mult mai ok să vă reorientați în alegerea locului în care să mergeți. 5 activități pentru Ziua Îndrăgostiților,…

Read More

Cojile de nuci au foarte multe proprietăți, care au diverse întrebuințări. Sunt extrem de utile pentru sobele din teracotă sau cărămizi speciale. de asemenea, sunt utile și pentru organism. Dacă ai sobă de teracotă sau cărămidă specială, poți apela la cojile de nuci. Ajută să fie menținută căldura, pentru că ard foarte greu. Încălzește soba cu cojile adunate de la nuci Una dintre multiplele calități ale cojii de nucă este cea de a menține focul din sobă. Dacă ai sobă construită din teracotă sau cărămidă specială care absoarbe și reține căldura, este momentul potrivit pentru a pune coji de nucă.…

Read More

Curățarea canapelei dă mereu bătăi de cap femeilor. Munca și nenumăratele metode care promit eficiență maximă, de cele mai multe ori ne înșală așteptările. O metodă eficientă pentru a reduce mirosurile neplăcute și mizeria o reprezintă bicarbonatul de sodiu. Dacă în locuință există și animale de companie sau nu, mirosurile neplăcute tot se instalează în canapelele din casă. De asemenea, acest lucru se întâmplă și cu piesele de mobilier, cum ar fi scaunele sau fotoliile. Dacă ați epuizat mai toate metodele, acum puteți apela la bicarbonatul de sodiu. Praf de bicarbonat de sodiu pentru mirosurile neplăcute de pe canapea Dacă…

Read More

Vasele de cupru dau foarte multe bătăi de cap gospodinelor care se chinuie să le ofere luciu. Pentru a evita ore întregi de muncă și bani investiți în numeroase produse care promit calitate garantată și, de cele mai multe ori efectul nu este cel așteptat, acest aliment va ajuta garantat. Vasele de cupru oferă un plus de strălucire și rafinament bucătătriei tale, iar curățarea ușoară acestora le va face să arate ca înainte.  Vasele din cupru oferă un plus de strălucire bucătăriei tale, însă odată murdărite, este greu să le aduci culoare.  Obiectele din cupru, inclusiv vasele și tigăile, pot…

Read More

În urma unor analize ale medicamentelor care au fost recomandate pentru tratarea bolnavilor de COVID – 19, unele dintre ele sunt strict interzise în a fi folosite. De asemenea, pentru anumite tratamente nu s-a demonstrat eficacitate. Nu ar trebui administrate sub nicio formă, după cum se arată în urma analizelor. Deși în unele medicamente s-a pus toată încrederea că vor fi de mare ajutor, s-a dovedit că nu este așa. Chiar dacă au avut în compoziție plante și substanțe care promiteau vindecare, se pare că acum nu mai este indicat să fie utilizate, potrivit dw.com Lista medicamentelor împotriva COVID -19…

Read More

Iubita lui Alex Bodi a uimit, din nou, prin ultima sa apariție în social media. Ema Utma a postat o fotografie cu ea din vacanța exotică în care se află, în care apare îmbrăcată în costum de baie. Make-up artista vedetelor se află în vacanță în Maldive, alături de Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu. Cei doi nu s-au mai ferit și s-au afișat împreună. Se iubesc și trăiesc fiecare clipă la maxim, într-unul dintre cele mai luxoase resorturi din Maldive – Soneva Jani. 1. Iubita lui Alex Bodi, apariție de invidiat. Cum s-a postat blondina în vacanța din…

Read More

Iubita lui Luis Gabriel a anunțat pe pagina sa de Instagram când va aduce pe lume copilul mult așteptat. Au mai rămas doar câteva luni, iar cei doi sunt în culmea fericirii. Haziran și Luis Gabriel sunt doi artiști de succes, iar relația lor este una foarte consolidată. Pe lângă parteneri de viață, cei doi sunt și colegi de breaslă. Au scos împreună foarte multe hituri care au avut succes, iar acum câteva luni au aflat vestea că vor deveni părinți. Se pare că Haziran va naște în vara acestui an, după cum le-a spus fanilor săi. La scurt timp…

Read More

Se apropie Ziua  Îndrăgostiților, iar unele persoane nu sunt alături de cei cu care, la un moment dat, au format un cuplu. Lucrurile par să se așeze pentru câteva dintre zodiile horoscopului, încât perioada următoare la va aduce foștii înpoi. Astfel, există mari șanse ca ziua de 14 februarie să fie petrecută în doi, cu momente și clipe unice. Nativii zodiilor Taur, Blanță și Fecioară vor avea parte de cea mai așteptată veste. Un mesaj sau un telefon primit de la fostul partener le va da de gândit. Deși relația s-a terminat într-un mod dureros pentru zodiile amintite mai sus,…

Read More

Andra Voloș a răbufnit. Fosta iubită a lui Bogdan Mocanu a transmis un mesaj dur celor care o critică în mediul online și i-au dat report la o postare cerută chiar de către internauți. Deși are foarte mulți urmăritori care o apreciază și stau cu sufletul la gură pentru a afla ce se mai întâmplă în viața vedetei, Andra are parte și de persoane care nu o apreciază, dar stau acolo pentru a comenta tot ceea ce face. Vedeta și-a făcut recent o operație de liposucție, iar fanii ei au fost curioși să știe cum se simte și cum arată…

Read More

Angela Similea este unul dintre prețioși artiști ai România. Se bucură de o carieră de succes, iar în plan personal se poate declara o mamă fericită și împlinită. Fiul ei, Sorin Hilgen a venit în România, special pentru a-și vedea mama. Sorin locuiește în America de aproape 30 de ani, iar în urmă cu doi ani a fost ultima oară când s-a văzut cu mama sa. Pentru că timpul a trecut iar dorul a fost puternic, fiul Angelei a venit special în Români, pentru a o vedea pe actriță. Angela Similea, revedere emoționantă cu fiul ei, după doi ani în…

Read More

Minciuna este cel mai greu de acceptat lucru pentru foarte multe persoane. Lăsând la o parte situația când trebuie să minți pentru a proteja pe cineva, pe lângă aceste minciuni care sunt inofensive, există persoane care au făcut din minciună o caracteristică a lor. Nimănui nu îi place să i se ofere minciuni pe tavă la tot pasul, însă nu putem controla mincinoșii. Astfel, o persoană care minte, odată sau de mai multe ori prinsă, nu va mai fi crezută deloc, indiferent de cea ce va spune. Există câteva semne care dau de gol un mincinos, iar singurul lucru care…

Read More