Autor: Mihaela-Ionela Cazacu

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

Solistul și familia acestuia sunt infectați cu noul virus. Anunțul a fost făcut chiar de către Călin Geambașu, pe pagina de Fcaebook a acestuia. Acesta i-a atenționat pe internauți să fie prudenți în continuare. Chiar dacă pendemia s-a terminat, virusul nu are un buton de oprire. Călin Geambașu și-a liniștit fanii însă, spunând că el, soția și copilul sunt bine și nu este o formă gravă. Totul ține însă de organismul fiecăruia și modul în care reacționează la virus. A menționat un aspect pozitiv în mesajul pe care l-a transmis, și anume că la nivel mondial, cifrele persoanelor infectate sunt…

Read More

Încă de când lidrul rus Vladimir Putin a atacat Ucraian, locuitorii au fost nevoiți să părăsească țara. Poporul român a dat dovadă de empatie și solidaritate față de ucrainenii care au rămas pe drumuri. Un grup de voluntari români care i-au ajutat pe cetățenii ucraineni încă de la începutul războiului au avut parte de o experiență neașteptată. Totul s-a petrecut într-un magazine din Cernăuți, iar întreaga întâmplare a fost povestită de către un bărbat. Vânzătoarea nu l-a lăsat pe bărbat să își plătească ce a cumpărat „Ieri când ne întorceam din Ucraina, după ce am descărcat alimente și medicamente în…

Read More

A fost respins proiectul de lege care cerea stabilirea zilei de azi ca sărbătoare a comunității maghiare. Camera Deputaților a respins proiectul de lege. Urmărea consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunității maghiare de pe teritoriul României. Camera Deputaților a respins proiectul de lege prin care era propusă ca ziua de 15 martie să fie Ziua comunității maghiare din România Kelemen Hunor a declarat în timpul dezbaterilor că singurul lucru pe care îl propun de 15 martie este stabilirea acestei zi ca fiind Ziua comunității magjiare din România. Proiectul de lege a fost respins. Un număr de 234…

Read More

Invitat în cadrul podcast-ului EVZ Play, susținut de jurnalistul Robert Turcescu, Petrișor Peiu a vorbit despre cel care are mari șanse să câștige alegerile prezidențiale. Analistul economic a spus numele celui care ar putea să îl înlocuiască pe Klaus Iohannis în funcția de președinte al României. Întregul subiect dezbătut a pornit de la atacurile pe care peședintele PNL, Florin Cîțu a început să le lanseze la adresa lui Nicolae Ciucă. Petrișor Peiu este de părere că liderul PNL a pornit acest întreg atac de teamă că Nicolae Ciucă ar putea să îi ia locul de șef al liberalilor. Consideră că…

Read More

Căsătoriți de mai bine de 17 ani, Costel Biju și soția sa sunt unul dintre cele mai longevive și discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Trăiesc o frumoasă poveste de iubire și au o familie fericită și împlinită, însă soția cântărețului este o femeie ce preferă să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor. Este o prezență discretă și are grijă de familie și copiii lor.  Andreea Biju este femeia care i-a stat mereu aproape celui ce este unul dintre cei mai iubiți maneliști din România. Împreună au pus bazele unei frumoase căsnicii și trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Soția…

Read More

Alexandra Ungureanu este una dintre cele mai apreciate vedete din țara noastră. Are o carieră de success în domeniul muzical, iar în ultimul timp este foarte activă în lumina reflectoarelor. Fiind o femeie asumată, participă la mai multe emisiuni online, unde oferă detalii neștiute despre ea, cum a fost în cazul de față. Recent, Alexandra Ungureanu a fost invitată la emisiunea online, a cărei gazdă este Oana Radu și Octav. Suspusă unei liste cu mai multe întrebări și asistată de detectorul de minciuni, Alexandra Ungureanu a primit o întrebare pe care alte vedete ar fi considerat-o incomodă. Întrebată dacă a…

Read More

Artista este căsătorită cu Vlad Huidu și împreună au doi copii minunați, o fetiță pe nume Antonia, și un băiețel care se numește Eduard Mikael. Giulia Anghelescu este una dintre cele mai iubite artiste din showbiz-ul românesc și are o carieră de succes în lumea muzicii. Deși în ultimul timp nu a mai fost atât de prezentă în lumina reflectoarelor, recent a fost invitată la emisiunea online găzduită de Oana Radu. Vedetele care merg acolo trebuie să răspundă mai multor întrebări, sub supravegherea detectorului de minciuni. Întrebată dacă a furat vreodată ceva, artista a răspuns că a trișat și a…

Read More

Pierderea unui copil este cea mai mare durere pe care o poate trăi un părinte. Deși încearcă să-și protejeze copilul întreaga viață și face cele mai mari sacrificii pentru el, din păcate, există și cazuri triste în care părintele ajunge să își înmormânteze propriul copil. Mitică Dragomir a trăit o astfel de experiență, în momentul în care și-a pierdut fiul de doar 18 ani. În cadrul unui interviu pe care l-a acordat, fostul președinte de la LPF  a vorbit despre cel mai dureroasă experință din viața lui. Și-a pierdut fiul de doar 18 ani, care era perfect sănătos. Era fotbalist…

Read More

În vârstă de doar 35 de ani, Pakkirappa Hunagundi este de origine Indian. În urmă cu mai mulți ani, medicii l-au diagnosticat cu sindromul Pica. Se recunoaște prin pofte ale oamenilor de a mânca lucruri neobișnuite. Deși familia a cerut ajutorul medicilor pentru a-l vindeca, această boală nu are niciun remediu. De mai bine de 20 de ani, indianul este dependent de a mânca moloz și cărămizi. Deși astfel de pofte culinare pot produce decesul unui om normal, se pare că organele bărbatului sunt perfect sănătoase și nu au fost afectate deloc. Eforturile medicilor de a-l vindeca au fost în…

Read More

Moartea jurnalistului american Brent Renaud nu va rămâne nepedepsită, potrivit ultimelor informații. Jake Sullivan, consilierul pentru securtate națională al Statelor Unite ale Americii a făcut acest anunț. Moartea jurnalistului l-a îngrozit pe acesta și a precizat că vor exista mai multe consultări cu oficialii din Ucraina, potrivit Dailymail. La vârsta de doar 51 de ani, jurnalistul american Brent Renaud a fost ucis de forțele ruse duminică, atunci când se afla pe teritoriul Ucrainei, după cum se speculează. Nu era singur, ci însoțit de colegul său italian Juan Arredondo. El a supraviețuit în urma incidentului care a provocat moartea colegului său.…

Read More

Pe social media circulă tot mai multe filmări care arată cum sunt tratați soldații ruși, chiar de către oamenii lui Vladimir Putin. Există foarte multe dovezi cu declarații de-ale acestora, în care povestesc că nici măcar nu știau unde sunt trimiși majoritatea dintre ei, atunci când au început războiul. Un tânăr din armata rusă care a fost capturat de ucraineni. El a dezvăluit detalii neștiute despre cum rușii își tratează prorpii răniți. Rușii își amenință proprii soldați. Dacă aceștia îndrăznesc să dezvăluie adevărul despre război, astfel familiile și rudele lor vor avea de suferit. Incredibil! Mărturiile unui soldat rus, capturat…

Read More

Potrivit statisticilor din ultima zi, mii de civili din Ucraina și-au pierdut viața. Este deja a 19-a zi de război, iar oamenii deja încep să rămână fără apă și mâncare. Scenariul este trist. Serviciile din țara condusă de Volodimir Zelenski au acuzat, sâmbătă, că forțele ruse au atacat un convoi de civili din Kiev. În urma atacului, a rezultat moartea a șase persoane și un copil. Totuși, Rusia neagă faptul că a vizat vreodată ținte civile, încă de la începutul atacului. Situația este critică pentru orașul ucrainean Mariupol, care de mai bine de o săptămână se află sub asediul forțelor…

Read More