Poveștile lor de dragoste păreau desprinse din filmele romantice. Oameni ce-și promiteau iubire și grijă veșnică, au ajuns să fie repede, din nou, doi străini. Căsătoria nu este nimic decât cea mai frumoasă și sinceră formă de materializare a sentimentelor dintre două persoane. Să-și jure iubire pe viață în fața lui Dumnezeu este cea mai sinceră dovadă de dragoste. Din păcate însă, pe cât de repede au fost rostite jurămintele, pe atât de repede s-au sfârșit căsniciile câtorva celebrități de peste Oceane. Poveștile lor de iubire numărau luni și ani de zile, iar oamenii nu credeau că ei și-ar putea…
Autor: Mihaela-Ionela Cazacu
Deși reprezintă cea mai mare durere pe care oamenii o pot simți, moartea este un proces la fel de normal precum nașterea. Desigur, deși ne-am dori ca cei dragi să fie nemuritori, acest lucru este imposibil. Moartea este un subiect abstract și sobru, pentru majoritatea oamenilor. Există foarte multe curiozități despre cum și când are loc acest proces. Pe lângă tradiții și superstiții cunoscute despre moarte, mulți nu știu că există anumite ore, la care oamenii își dau duhul. Care sunt cele mai comune au descoperit chiar pasionații de acest domeniu. Potrivit unor studii, cele mai multe decese au loc…
Alinuța este deja cunoscută pentru contribuția sa la nașterea celor mai bune bancuri. Glumele cu Alinuța sunt printre cele mai cunoscute și povestite de iubitorii de umor, iar ele nu se vor sfârși curând. De data aceasta, Alinuța a fost găsită stând tristă, pe o bancă. Cu fața tristă, Moș Crăciun a observat-o și s-a oferit să îi îndeplinească trei dorințe. Cel mai bun remediu pentru alinarea tristeții și a plictiselii îl reprezintă umorul. Încă din vremuri vechi, persoanele cu simțul umorului au descoperit cea mai bună metodă de a oferi o notă pozitivă unei situații neplăcute din viață. Așadar,…
Iubita lui Alex Velea face parte din rândul celor mai frumoase femei din România. Apreciată pentru frumusețea sa uluitoare și talentul muzical, Antonia are o mare comunitate de persoane care o îndrăgesc și o urmăresc pe social media. Există însă și răutăți cu care se luptă, cum este cazul fiecărei persoane publice. Recent, vedeta a ales să se retragă pentru o perioadă din spațiul public, de vină fiind critica negativă a oamenilor. Mulți o jignesc pentru că nu vorbește la perfecție limba română. Antonia: „Ei sunt motivul pentru care nu mai apar public atât de des” Pe contul ei de…
Corina Bud este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe ale românilor. Vedeta are o carieră de succes și o comunitate mare de persoane în social media. Recent, ea a postat un clip video pe TikTok, în care internauții au observat asemănarea izbitoare cu Loredana Groza. Aproape că nu au mai recunoscut-o, lucru observat și prin comentariile pe care aceștia i le-au lăsat. Despre ultimele apariții ale Loredanei Groza s-a speculat foarte mult că are operații estetice. Fanii au lăsat comentarii în care spuneau că se observă schimbările sale faciale. Pentru că vedeta a negat astfel de afirmații, ele rămân la…
După ce s-a mutat în formatul online, emisiunea prezentată de Virgil Ianțu a continuat să aducă în fața celor de acasă adevărate talente. Există foarte mulți copii cu un simț al umorului dezvoltat și foarte dezinvolți. Părinții aleg să îi înscrie la astfel de programe destinate lor, pentru a le stimula creativitatea și a-i ajuta în dezvoltarea și succesul lor. Un băiețel de doar câțiva anișori a fost prezent în emisiunea „Copiii spun… cu Virgil Ianțu”. Întrebat de prezentator la ce vârstă a învățat să cânte la pian, răspunsul celui mic a stîrnit hohote de râs. Internauții s-au amuzat copios.…
Scandal pe un live pe TikTok între Narcisa – fosta iubită a lui Nicolae Guță și între Ella Tina – fosta iubită a lui Jador. Internauților nu le-a venit să creadă ceea ce se întâmplă. Sub formă de glumă, Ella i s-a adresat Narcisei cu mai multe apelative, fapt care a deranjat-o destul de tare pe fosta parteneră de viață a lui Nicolae Guță. Atât cele două femei cât și cei care le-au fost iubiți sunt nume cunoscute în showbiz-ul românesc. Femei cu o personalitate puternică, nu a fost de mirare că s-a iscat o mică dispută, în timpul unui…
Parcursul războinicei Elena Matei de la „Survivor România” s-a încheiat. Una dintre cele mai controversate concurente, ea s-a numărat printre cei mai populari și luptători participanți ai show-ului din Republica Dominicană. Cea mai mare curiozitatea a celor de acasă a avut legătură cu igiena și îngrijirea personală. Pentru că femeile sunt mult mai atente și au mai multe nevoi decât bărbații, acestea au trebuit să se descurce și în Republica Dominicană. Fosta concurentă Elena Matei a povestit cum reușeau ea și colegele ei să se epileze, deoarece nu puteau sta așa. Cum se epilau concurentele din cadrul „Survivor România” „În…
Plecați departe de casă și de cei dragi, mulți români petrec sărbătorile pascale singuri. Deși nu este nimic greșit în asta, dorul față de cei dragi este puternic. Cei care nu au prieteni sau familie lângă ei, aleg deseori să fie singuri și să se izoleze. Există însă soluții și pentru cei care cred că vor rămâne singuri și în acest an. Chiar dacă nu sunt la masă lângă cei dragi, își pot petrece timpul făcând mai multe activități care să alunge plictiseala. Iată cum te poți bucura de Paște, chiar dacă nu ești alături de familie Există și Paște…
Una dintre cele mai mare probleme cu care se poate confrunta o femeie este cea a îngrășării părului. Din mai multe cauze, majoritatea femeilor se confruntă cu păr gras la rădăcină, dar uscat pe lungime vârfurilor. Produsele de îngrijire sunt de multe ori costisitoare și fără niciun rezultat, dacă nu sunt alese și folosite în mod corect. Sorin Stratulat este unul dintre cei mai cunoscuți hairstyliști din România. Talentul, munca și sfaturile lui au salvat podoaba capilară a multor femei. Acesta a oferit cele mai bune soluții pentru problema părului gras la rădăcină și uscat la vârfuri. Iată ce ar…
Bârfa este unul dintre cele mai urâte obiceiuri ce sunt întâlnite în rândul oamenilor. Există persoane pentru care discuțiile despre viața altora reprezintă un adevărat obiectiv al vieții lor. Persoanele care îi vorbesc pe ceilalți sunt considerate ca fiind lipsite de respect și bun simț. Între ei, doar bârfitorii se suportă. Oamenii echilibrați și cu capul pe umeri vor încerca să stea departe de astfel de persoane, și vor face tot posibilul pentru a tăia răul de la rădăcină. Balanețele vor fi întotdeauna persoanele care nu vor agrea ca alții să fie vorbiți de rău. Indiferent de gradul de adevăr,…
Celebrul manelist a vorbit despre cum au reușit părinții lui să îl crească. Despre tatăl lui, Nicolae Guță a povestit că era un om destul de deștept, care pe vremea lui Ceaușescu avea foarte mulți bani. Nicolae Guță povestea cum mama lui practica vrăjitoria, însă nu avea nicio ideea despre cum să facă asta. Reușea însă să le înșele pe femei, care veneau să își verse oful. Nicolae Guță: Mama era mare ghicitoare, dar nu știa nimic În cadrul unui interviu, manelistul și-a amintit cu drag despre copilăria și părinții lui, dar și despre cum reușeau aceștia să facă banii.…