Autor: Maria Elena Drosu

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

Bâlbâiala este o tulburare de vorbire ce apare adesea în dezvoltarea limbajului copiilor și care afectează fluența normală a vorbirii. Această pierdere a controlului asupra vorbirii poate afecta atât copilul în cauză, cât și pe părinți. Există unele cazuri în care, odată cu creșterea copilului, afecțiunea dispare brusc. Însă, de multe ori este nevoie de intervenția specialiștilor.  Atunci când fluxul vorbirii este perturbat de numeroase repetiții sau de prelungirea unui cuvânt, micuțul în cauză, cât și părinții acestuia, se pot lăsa afectați psihic și vor duce o muncă grea încercând să apeleze la specialiști pentru a face terapia necesară vindecării.…

Read More

Ziua îndrăgostiților a adus mari surprize pentru Marian Corcheș, actualul iubit al artistei Carmen de la Sălciua. Se pare că focoasa vedetă se simte extraordinar de îndrăgostită de alesul inimii ei, întrucât i-a pregătit un moment de proporții de ziua iubirii.  Carmen și Marian sunt extrem de îndrăgostiți unul de celălalt, iar asta se vede din numeroasele lor apariții din mediul online. Cei doi își fac surprize unul celuilalt și petrec tot timpul din lume împreună. Carmen a decorat casa în elemente romantice pentru iubitul ei Chiar de Valentine’s Day, când toată lumea se bucură de ziua iubirii alături de…

Read More

Marțea se spune că sunt 3 ceasuri rele, dar vă garantăm că la noi nu există această ipoteză. Suntem gata să vă facem să râdeți cu lacrimi, așa că v-am pregătit cel mai haios banc. Mare atenție, căci nu răspundem de reclamațiile ulterioare! Glumele și bancurile cu Bulă au fost întotdeauna cel mai apreciate și care au stârnit mii de hohote de râs în rândul românilor. Astfel, noi vă prezentăm un banc care să vă facă să vă luați gândul de la stresul zilei de marți și care cu siguranță vă va descreți fruntea, aducându-vă un zâmbet larg pe buze!…

Read More

Andreea Mantea a fost adesea etichetată ca fiind o femeie geloasă. De-a lungul timpului, vedeta a evitat să intre în detalii în ceea ce privește acest aspect. Însă, bruneta a dat cărțile pe față în emisiunea lui Denise Rifai, dezvăluind totul despre episoadele de gelozie prin care a trecut. Deși are o personalitate empatică și este extrem de sensibilă și sufletistă, Andreea Mantea nu poate trece peste orice atunci când cei din jur o tratează nepotrivit. Astfel, prezentatoarea TV a recurs și la mici răutăți pentru a se răzbuna pe cei care au trădat-o. Care a fost răspunsul Andreei Mantea…

Read More

Herpesul este un virus care se manifestă sub forma unor umflături apoase și extrem de dureroase. Această infecție este contagioasă, mai ales în timpul unei erupții. Virusul poate apărea la nivelul buzelor, mucoasa obrajilor, gingii sau limbă.  Oana Cuzino, cunoscută de publicul larg pentru funcția ei de doctor în știinte medicale, jurnalistă română și fostă prezentatoare a emisiunii „Ce se întâmplă doctore?” , vine să te lămurească cu toate aspectele ce țin de herpes. Iată ce spune specialista. Ce tratament este eficient în tratarea herpesului Oana Cuzino, unul dintre cunoscuții specialiști în medicină a lămurit toate curiozitățile oamenilor despre virusul…

Read More

Bogdan de la Ploiești și Theo Rose sunt printre cei mai îndrăgiți artiști din țară. Cei doi colaborează pe plan profesional împreună și au un real succes atât amândoi, cât și separat. Theo și Bogdan stau de mult timp la nivel înalt în trending pe youtube, iar de când s-au apropiat, cei doi sunt extrem de îndrăgiți de public, participând la numeroase evenimente.  De-a lungul timpului, Theo și Bogdan au fost cuplați de către internauți și presă. După ce anumite gesturi dintre ei au fost interpretate cum că sunt îndrăgostiți unul de celălalt sau că formează o relație, artiștii au…

Read More

Probabil atunci când auzi cuvântul canabis, te gândești la o mulțime de lucruri negative. Mai ales că, canabisul este asociat cu drogul. Însă, lucrurile nu stau chiar așa. Uleiul de canabis are de fapt, o mulțime de beneficii pentru frumusețe. Se pare că uleiul de canabis face minuni atunci când vine vorba de tenul tău. Acesta este des folosit în industria cosmetică și nu conține substanțe psihoactive, așa cum poate mulți se gândesc. Uleiul de canabis face minuni pentru tenul tău Se pare că atunci când vine vorba de tenul problematic, uleiul de canabis îți poate veni în ajutor pentru…

Read More

Alegerea numelui reprezintă de multe ori cel mai dificil lucru pentru părinți atunci când vine vorba despre copiii lor. Chiar dacă majoritatea sunt mulțumiți de alegerile făcute, atunci când copiii cresc, încep să se simtă jenați cu numele pe care le poartă. Așa că, mulți decid să și-l schimbe sau îl recunosc cu greu în fața oamenilor cu care fac cunoștință. Pe lângă nume inspirate de la vedete internaționale sau nume cu semnificație religioasă, în România există și nume care provoacă crize copioase de râs atunci când sunt rostite. Top 5 nume haioase În topul celor 5 cele mai haioase…

Read More

Luis Gabriel este celebrul cântăreț de muzică de petrecere. Artistul are o comunitate impresionantă de fani, iar muzica lui răsună în casele multor oameni care îl îndrăgesc. Deși este extrem de cunoscut și se știu numeroase detalii din viața lui personală, puțini știu care este înălțimea exactă și numele real al interpretului.  Luis Gabriel este unul dintre cei care domină trendurile pe youtube. Piesa cu care a dat lovitura a fost „Toate Diamantele”. Pe numele său complet, Luis Gabriel Tudor, acesta nu a stat prea mult pe gânduri atunci când a venit vorba despre ce nume de scenă să-și aleagă.…

Read More

Andreea Mantea s-a pregătit pentru un nou proiect. Vedeta le-a împărtășit fanilor detalii despre gândurile și hotărârile sale în ceea ce privește implicarea sa într-o companie internațională de vânzări de produse cosmetice. Bruneta a postat un clip video pe rețelele de socializare, acolo unde și-a îndemnat fanii să vină în echipa ei din cadrul companiei Farmasi.  Andreea Mantea este hotărâtă să-și mărească veniturile, intrând în echipa Farmasi, o companie internațională de cosmetice. De altfel, bruneta vrea să-și ajute fanii și fanele să se descopere, intrând în proiectul cosmetic, alături de ea. Prezentatoarea îndrumă iubitorii de cosmetice bio și de calitate…

Read More

Cunoscut de o întreagă țară, Selly nu mai are nevoie de prezentare. Tânărul este cunoscut cel mai bine pentru canalul său de youtube. Și după cum știm, Selly ne surprinde întotdeauna cu idei inedite despre tot felul de lucruri. Așadar, de data aceasta, vloggerul a devenit viral după ce a împărtășit cu fanii o experiență neașteptată.  Selly le-a dat idei fanilor despre cum să plătească în 2022. Așadar, acesta a încărcat un scurt clip video pe TikTok, acolo unde a demonstrat totul. Întâmplarea a avut loc într-o cafenea sub uimitoarea atenție a barmanului. Selly, metodă uimitoare de plată După cum…

Read More

Alexandru Pârgaru este unul dintre participanții de la îndrăgitul show „Românii au talent”. Tânărul se remarcă prin puterea de credință în Dumnezeu și prin puterile spirituale pe care acesta susține că le deține. El promovează medicina naturistă și este deja cunoscut de o lume întreagă de pe rețelele de socializare.  Concurentul este cunoscut de o întreagă comunitate pentru cristaloterapie. De asemenea, băiatul susține că este clarvăzător, vindecător și deține o putere divină, întrucât Dumnezeu ar fi vorbit cu el. Pe lângă toate acestea, Alexandru Pârgaru este și scriitor de poezii. De curând, băiatul a șocat o întreagă rețea de socializare…

Read More