Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

Mezosoprana Maria Macsim Nicoară a fost operată la cap după ce a a căzut de pe scări în propria locuința. După intervenția complexă, artista din cadrul Operei Naționale Iași este în continuare în comă. Potrivit medicilor ea are în urma impactului dur fracturi la torace și la coloana vertebrală. Deocamdată cadrele medicale sunt extrem de rezervate în ceea ce privește starea de sănătate a pacientei. ”Prognosticul este foarte rezervat. Pe lângă leziunile de la cap, operate, are și leziuni toracice, la coloană. Sunt leziuni foarte grave. Se află la AȚI”, au precizat medicii, potrivit publicației  BZI. Din primele informații se pare…

Read More

Diana Dumitrescu a fost ținta criticilor dure în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Antena 1. Telespectatorii au acuzat-o pe aceasta că ea nu este imparțială și mai mult i-ar intrigă pe concurenți. Totodată oamenii sutin că Diana, prin prisma dialogurilor pe care îi are cu participanțîi, i-ar întoarce pe unii împotriva celorlalți. Efervescență din fire, actrița nu a stat deoparte și le-a dat acestora un răspuns. ”Eu doar pun în aplicare ceea ce mi se spune. Îmi spuneți că nu sunt imparțială, sunt, dar cursul lucrurilor nu îl decid eu.” le-a răspuns prezentatoarea emisiunii celor care au atacat-o.…

Read More

Noile călătorii cu avionul vor aduce multe noutăți în următoarea perioada.  În scopul prevenției, vor fi institutite extra măsuri care să îi protejeze pe clienți și angajați deopotrivă. Ministerul Transporturilor a decis că în exteriorul fiecărui terminal să fie instalat un cort.  Prin acesta ar urmă  să treacă pasagerii înainte de îmbarcare. În corturile instalate în parcări, clienții vor putea aștepta până la ora îmbarcării și vor putea urmări în timp real programul zborurilor pe ecrane. Tot în aceste spații amenajate, clienții vor trece prin măsuri de siguranță extra cum ar fi verificarea temperaturii corporale. De asemenea, aceștia nu vor…

Read More

Un nor de praf saharian planeaza deasupra tarii noastre inca de acum cateva zile. Fenomenul ingrijorator a fost observat de mai multi fermieri careu asu surprins adevarate tornade de nisip. In acest sens a fost facut si un anunt din partea Administratiei Nationale de meteorologie. In opinia specialistilor fenomenul este destul de ingrijorator. Nsipul din aer poate fi un real pericol sustin specialistii mai ales pentru persoanele cu probleme   pulmonare si respiratorii. In contact cu aerul contaminat cu particulele de nisip poate agrava afectiunile. Nu acelasi lucru poate si fi aplicat in cazul platantiilor. Potrivit climatologilor, nisipul este de un…

Read More

Jerry Stiller a scris legendă cu rolul sau în celebrul s]serial Seinfeld. În scenariu, acesta și-a  jucat de excepție rolul de tată a lui George Costanzas. Vârsta înaintată și problemele de sănătate au făcut că exemplarul actor să treacă în neființă. Anunțul trist a fost  făcut pentru milioanele de fani din întreagă lume chiar de către fiul sau, Ben Stiller. Băiatul sau l-a descris că fiind un tată și un soț extraordinar, care și-a iubit întotdeauna familia. Așa cum era de așteptat milioane de fani au reacționat la mesajul lui Ben. Internauții i-au transmis acestuia condoleanțe. ”Sunt trist să va…

Read More

Statul va acordă o formă de srpijin constând în suma de 1200 lei de persoană pentru angajații care muncesc în agricultură. Mai exact, este vorba despre crescătorii de porcine din rasele mai rare precum Mangaliță și Banza. Aceștia au fost cuprinși într-un program relansat recent de către Ministerul Agriculturii. Banii nu vor veni însă în orice context. Proprietarii acestor animale au trebuie să îndeplinească o singură condiție pentru a fi remunerați. Vor avea obligtia să vândă în fiecare an minim 4 capete din rasele respective. În acest mod, a considerat ministerul că se va perpetuă specia de rase porcine având…

Read More

Sorina Pintea a fost trimisă în judecată la începutul acestui an pentru luare de mită în formă continuată. La acea ora, ea avea calitatea de manager în cadrul Spitalului Juudetean Baia Mare. În raportul întocmit pe numele ei se arată că fapta în formă continuata a avut loc între noiembrie 2019 și februarie 2020. Procurorii au consemnat că Sorina Pintea ar fi pretins și implicit încasat din partea unei societăți cormerciale o sumă considerabilă. Mai exact, banii au fi fost trimiși în două etape. Respectiv, medicul ar fi primit întâi 10.000 de euro în anul 2019 și suma de 120.000…

Read More

După ce a împărtășit public faptul că nu i se da voie să își vadă copilul, Mihai Albu a reușit să petreacă puțin timp cu Mikaela. Iulia Albu însă l-a criticat acid pe fostul ei soț.  Cu toate acestea ea s-a îndurat să îl lase pe tatăl copilului ei să își vadă fetița. Mihai a scris pe Facebook o postare  în care sutinea că nu a văzut-o pe Mikaela de 62 de zile. Designerul se plângea că fosta lui partenera de viață invocă faptul că el nu petrece această perioada la domiciliu. Astfel, faptul că ar interacționa cu angajații lui…

Read More

Ultima perioada  a fost prilejul ce a favorizat și mai mult tendința de socializare online. Specialiștii spun că ar fi  potrivit că în timpul acesta să ne apropiem mai mult de cărți, de citit. Cititul prin definiție dă o senzație de calm, de relaxare. Mai mult,  fizic, mental și emoțional ne dă ,,revitalizare”, putere, forță și echilibru. Stresul, anxietatea, depresia sunt afecțiuni care își pot scădea în timp intensitatea facand acest exercițiu. Suntem tentați să credem că  acest ”sport al minții” are legătură doar cu adulții. Este demonstrat deja că o dezvoltare bine ancorată a celor mici are legătură cu…

Read More

Fine, fragede, aromate și imbracate în zahăr pudra, cornulețele sunt cu desăvârșire unul dintre cele mai gustoase deserturi românești. Aparent pregătirea lor ar părea dificilă, gândindu-ne la orele petrecute de bunici în bucătărie, însă lucrurile nu stau deloc așa. Chiar dacă diferă ingredientele în funcție de fiecare zona a țării, în final, acestea au același gust. De asemenea și umplutura este aleasă în funcție de preferințe  iar odinioară de zona. În Transilvania de exemplu cornulețele erau umplute cu o crema de nuca, în timp ce în Banat și Regat cu gem de prune. În Moldova, gospodinele foloseau gemul de gutui…

Read More

Prețurile produselor de panificație ar putea crește cu aproape 25% susțin specialiștii din cadrul Sindicatului pentru industrie alimentară. Singurul motiv major care ar duce la această majorare este seceta care a afectat miile de culturi. Astfel, dacă materia prima este mai rară, produsul finit este mai scump. Fermierii au tras semnale de alarmă în repetate rânduri în ultima perioada pentru a a anunță situația alarmantă cu care se confruntă. Aceștia susțin că nu doar ramura panificației este afectată ci și cele de carne, lapte sau fructe și legume. Problema majoră spun reprezentanții Sindalmenta este că piața este invadată de produse…

Read More

Regele muzicii pop, așa cum era denumit în întreaga lume, a murit la vârstă de 50 de ani. Cauza morții sale a fost din informațiile oficiale un stop cardio- respirator. Deși s-a încercat salvarea lui, medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Idolul unei generații i-a șocat însă și pe doctori care i-au făcut autopsia. Corpul sau era vizibil afectat de numărul mare de operații estetice la care a fost supus, ajungând să cantareasca doar 50 de kg. De asemenea starul era vopsit pe frunte pentru a acoperi marginea perucii pe care o purta în ultimii ani. Buzele…

Read More