Curs valutar 30 mai 2023. Euro și dolarul cresc din nou pe piața valutară
Noul curs valutar a fost listat astăzi în jurul orelor prânzului de către BNR. Noul raport de valori arată că euro, dar și dolarul american au…
3.410 articole publicate
Noul curs valutar a fost listat astăzi în jurul orelor prânzului de către BNR. Noul raport de valori arată că euro, dar și dolarul american au…
Două persoane au dispărut ieri în Marea Neagră pe raza zonei Mamaia Sat. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea…
A mai rămas puțin timp până de Ziua Internațională a Copilului celebrată an de an pe 1 iunie. Este unul dintre momentele anului în care cei mici…
Un bărbat a făcut un gest demn de scenariul unui film de groază! Nu a durat nici pe departe câteva zeci de minute precum un film ci ani de zile.…
Sezonul cald este abia la început, astfel că, șerpii își fac deja loc la suprafața pământului. După luni de zile în care stat ascunși, aceștia ies…
Cadavrul unei femei care a fost dată dispărută la finalul lui 2022, a fost găsit abia acum. Corpul neînsuflețit era într-o stare avansată de…
Profesorii nu vor să oprească greva și să se întoarcă la catedră. Aceștia au anunțat că nu vor să accepte ofertele făcute de aleșii politici, astfel…
Haos peste România! După profesori, angajați ai CFR, încă o categorie de salariați anunță greva. Este vorba despre angajații din penitenciare care…
Prăbușire istorică pe piața gazelor. În mod surprinzător, gazul a ajuns să aibă un preț care a scăzut de 13 ori în ultima perioadă. Mai exact, de la…
BNR a făcut public noul curs valutar după ședința de astăzi. Moneda euro a crescut ușor după numeroase scăderi înregistrate în cursul săptămânii…
Deși vara își intra în curând în drepturi, din punct de vedere al numărului de viroze și cazuri de covid, parcă ne-am afla în toiul iernii. În…
Articole de lux sunt vândute non stop pe piața neagră, fenomenul fiind deseori imposibil de ținut sub control de autorități. Recent, oamenii legii…
Accident teribil în Bulgaria în care au fost implicați trei români. Doi dintre aceștia au decedat având parte de un sfârșit tragic. Ambii au murit…
O urmărire ca în filmele de acțiune, focuri de armă și o polițistă rănita. O astfel de misiune au avut de rezolvat polițiștii din Mureș. Totul a…
România fierbe de-a dreptul în această perioadă. Greve și proteste sunt anunțate de la o zi la alta, toate având la bază aceleași nemulțumiri…
Un incendiu puternic a avut loc la Mănăstirea Podu Coșnei din județul Suceava. Flăcările au izbucnit duminică dimineață și au cuprinsul, dar și o…
Un accident grava a avut loc pe străzile din România! Șase persoane au fost rănite în urma unei coliziuni dintre două autoturisme. S-a întâmplat în…
Recep Tayyip Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale din Turcia. Conform rezultatelor preliminare acesta va prelua din nou scaunul de șef al…
Dieta bazată pe plante se referă la o alimentație în care se consumă cu preponderență legume. Atât în formă crudă cât și gătite (dar nu oricum)…
Doi părinți și un copil au fost la un pas de tragedie în timpul unei drumeții în munți. Misiunea de salvare a celor trei a fost una…
Explozia prețurilor de la finalul lui 2022 nu s-a estompat decât în cazul unor produse. Românii așteptau cu mare interes 2023 pentru a întâmpina…
medic care era de gardă în cadrul unei unități spitalicești din țara noastră a ignorat un pacient ajuns la urgențe. Cadrul medical a fost surprins…
O alertă care indica un nivel ridicat de radioactivitate pe teritoriul țării noastre a fost recepționat de mai mulți români. Cei mai mulți dintre…
"Slăbești mâncând sănătos" este deja una dintre frazele atât de utilizate în limbajul actual încât cei care au probleme de greutate nu mai cred…
Credincioșii ortodocși vor sărbători Rusaliile duminica viitoare. An de an însă, conform tradiției, în casele românilor care sărbătoresc Cinzecimea…