Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

Când spui cozonac, cu siguranță gândul îți zboară la sărbătorile de iarnă. Și ce ar fi Crăciunul fără un astfel de preparat absolut delicios? Numeroase gospodine se feresc însă să îl pregătească de teama complexității rețetei. Cozonacul poate fi însă un succes dacă ții cont de aceste secrete. Toate ingredientele la temperatura camerei pentru un cozonac pufos Alege să folosești în compoziția cozonacului toate ingredientele calde. Făina la temperatura camerei, ouăle. Laptele trebuie însă adus până în punctul în care devine cald. Nu omite niciodată peste acest aspect. Cerne făina Pentru un cozonac reușit trebuie să alegi o făină de…

Read More

Trăim vremuri tulburi în care puțini mai țin cont de ceea ce este sau nu păcat. Mai ales în perioada postului Crăciunului sau al Paștelui, este total interzis conform rânduielii bisericești pentru a încălca aceste reguli. Este interzis să faci nunți, botezuri sau petreceri Conform credinței ortodoxe, petrecerile nu se țin în perioadele de post de peste an. Este un păcat major să organizezi un eveniment de acest gen în perioada în care suntem îndemnați să ne jertfim la rândul nostru. Deși postul Crăciunului este unul al bucuriei, cu toate acestea, nu putem petrece în timpul lui. Perioada acestuia durează…

Read More

Este luna în care toată lumea cheltuie pe cadouri, produse de uz personal, alimente. Pentru a restrânge mult bugetul alocat acestora, ține cont de câteva idei de cadouri ieftine de Crăciun. Cadouri ieftine de Crăciun pentru doamne – eșarfa Ce poate fi mai elegant ca o femeie să își completeze ținuta cu o eșarfă bine aleasă în raport cu ținuta. Ei bine, un astfel de cadou va fi ideal pentru mama, bunica, sora sau chiar partenera de viață. Alege materiale de calitate și nuanțe neutre. Cu siguranță nu vei da greș cu această variantă. Un tablou de familie Te poți…

Read More

Ne mai despart câteva zile până vom trece în noul an, astfel că, toată lumea caută un loc liber pentru a petrece de Revelion. Una dintre variantele din Capitală în acest sens este Palatul Parlamentului. Revelion la Palatul Parlamentului, show și mâncăruri rafinate Doritorii care nu vor să stea acasă de Revelion ci să petreacă într-un cadru unic, au ocazia de a opta pentru Palatul Parlamentului. Evenimentul va fi organizat în Sala Unirii, spațiu care are o capacitate uriașă. Bucureștenii care optează pentru a petrece astfel Anul Nou, trebuie să își pregătească portofelele. Asta pentru că organizatorii au pus în…

Read More

Andreea Bălan este o femeie singură în prezent. Vedeta se bucură din plin de viață alături de fetițele ei, după divorțul. Nimeni nu se aștepta însă ca Andreea să vorbească despre căsătorie atât de repede după separarea de fostul partener. Andreea Bălan, „flirt” în public cu un bărbat cunoscut Andreea Bălan și-a uimit fanii cu gestul făcut în văzut tuturor. Cântăreața a avut un schimb de replici siropoase cu un bărbat celebru în mediul online. Este vorba despre Radu Țibulcă, un tânăr actor și om de radio. Acesta este de altfel și realizator de Podcast-uri. Radu Țibulcă a fost cel…

Read More

Andreea Esca se numără printre vedetele care au mizat și pe alt domeniu de activitate, dincolo de televiziune. Prezentatoarea a investit în satul copilăriei, acolo unde a construit un complex hotelier rustic. Pe lângă cazarea propriu zisă, la pensiunea Andreei de la Porumbacu de Sus, turiștii au parte de o experiență unică. Mai ales în preajma sărbătorilor, aceștia se pot bucura din plin de o altfel de vacanță. Nu mai găsești loc de cazare la pensiunea pe care o are Andreea Esca Andreea Esca a recunoscut mereu că este pasionată de locurile în care a copilărie. Astfel că, vedeta a…

Read More

Banca Națională a României a făcut public raportul de valori al principalelor valute. Conform acestuia, de ieri până astăzi au avut loc deprecieri ale unor monede. De asemenea au fost înregistrate și creșteri. Curs valutar 20 Decembrie pentru moneda Euro Euro continuă să se deprecieze conform ultimelor două rapoarte întocmite de Banca Națională a României. Astfel, acesta a scăzut față de ieri cu 0,0023 bani. Noul curs valutar indică în dreptul monedei euro valoarea de 4,9176 lei. Cursul valutar 20 Decembrie pentru Dolarul american Dolarul american a crescut față de cursul valutar precedent cu 0,0028 bani. Conform raportului BNR, dolarul…

Read More

Schimbări pe piața valutară după cursul anunțat astăzi de Banca Națională a României. Conform noilor cifre, moneda euro a înregistrat creșteri, iar dolarul a scăzut cu câteva unități. Cursul valutar stabilit astăzi de BNR este valabil până mâine, 20 Decembrie. Curs valutar 19 Decembrie pentru moneda Euro Moneda euro s-a apreciat față de cursul valutar stabilit vineri, 16 Decembrie. Astfel, euro a ajuns în prezent la pragul de  4, 9176 lei. Acesta a scăzut cu 0,0023 bani față de raportul anterior. Cursul valutar 19 Decembrie pentru Dolarul american Banca Națională a României a comunicat în jurul orei 13:00 cotațiile principalelor…

Read More

Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre datinile iubite ale perioadei. Tradiția de a umple bradul de podoabe este una străveche, aceasta având legătură cu dragostea lui Hristos față de oameni. Ce semnifică de fapt împodobirea bradului An de an, în casele creștinilor, în biserici sau în unele spații publice, în preajma Crăciunului sunt împodobiți brazi. Se spune că verdele crud al bradului simbolizează dragostea veșnică a lui Hristos pentru fiecare dintre noi. De asemenea, podoabele pe care le așezăm în brad sunt virtuțile pe care Mântuitorul își dorește să le dobândim. Din vremuri străvechi, ideea acestei datini de împodobire…

Read More

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, astfel că, majoritatea gospodinelor au intrat deja în febra cumpărăturilor și al conceperii meniurilor pentru masa de sărbătoare. Iată câteva idei de aperitive care să te ajute în a contura platourile festive care vor face deliciul invitaților. Aperitive pentru masa de Crăciun – Doboș cu șuncă și cașcaval Din lista celor mai simple aperitive, doboșul cu șuncă și cașcaval este cel mai rapid. Ai nevoie de câteva felii de șuncă de Praga (forma pătrată a acesteia îți va fi de mare ajutor). De asemenea, mai ai nevoie de tot atâtea felii de…

Read More

Sărbătorile de iarnă întrunesc cu siguranță perioada cea mai așteptată de peste an. Odată cu apropierea Crăciunului, începe o adevărată febră a cumpărăturilor. Aceasta cuprinde pe toată lumea, deseori de la mic la mare. Cadourile și masa festivă sunt două aspecte pentru care cu toții ne preocupăm în această perioadă. Totuși, dacă vrei să ai parte de belșug în casă și în viață este necesar să pui accent și pe alte lucruri. În preajma Crăciunului ar trebui să sporim rugăciunea Crăciunul este înainte de toate despre cea mai importantă naștere a omenirii: ce a Mântuitorului Hristos. Deși alergăm după cele lumești…

Read More

Oana Lis este o prezență activă în mediul online. Partenera de viață a fostului edil al Capitalei publică des sfaturi psihologice pentru urmăritorii ei. Din acest motiv, gestul făcut recent de a fost de-a dreptul surprinzător. Oana Lis s-a lăsat fotografiată într-un mod ciudat Oana Lis are 43 de ani și este psiholog de câțiva ani. Vedeta a avut parte de toată admirația fanilor și de încurajări atunci când a decis să îmbrățișeze această carieră la o vârstă de peste 38 de ani. Pe atunci, Oana s-a înscris la facultate și a decis să își urmeze visul. Cu răbdare și…

Read More