Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

BNR a comunicat după ședința de astăzi noile cotații ale valutelor. Conform noilor cifre, moneda euro a scăzut față de cursul de ieri. În același timp, dolarul american a crescut în raport cu leul românesc. Francul elvețian a scăzut de asemenea față de ieri. Lira sterlină    s-a apreciat însă conform noului raport. Curs valutar 19 Ianuarie pentru moneda Euro    BNR a comunicat noul curs valutar valabil până mâine, 20 Ianuarie. Conform acestuia, euro s-a depreciat față de ieri cu 0,0062 bani. Noile cotații de preț arată că euro a ajuns astăzi la 4, 9293 lei. Curs valutar  19…

Read More

Carmen Fit deține un loc fruntaș în topul antrenorilor din România. Aceasta este extrem de căutată pentru rezultatele ei miraculoase în materie de transformări fizice. Deși mulți ar considera că antrenoarea are un program extrem de strict pentru persoanele pe care le antrenează, nu este deloc așa. Specialistul recomandă chiar câteva feluri de mâncare sățioase pentru micul dejun. Carmen Fit despre micul dejun Deși în prezent este la modă postul intermitent, cei mai mulți dintre antrenorii sportivi recomandă alimentația clasică pentru cei care vor să slăbească. Mai concret, aceasta să fie formată din cele trei mese ale zilei. Alături de…

Read More

Cu siguranță deseori apelezi la biscuiți atunci când vrei o gustare rapidă pentru bebelușul tău. De altfel, există pe piață numeroase variante de biscuiți pe care îi poți oferi copilului tău. Ideal ar fi să apelezi la variantele fără zahăr. Totodată, poți alege să pregătești biscuiții în casă. Rețele simple au la bază ou, lapte, faină. De altfel, făina de migdale sau de cocos sunt excelente pentru pregătirea biscuiților sănătoși. Dacă vrei o surpriză dulce pentru copilul tău, în același timp sănătoasă, acest desert va avea succes! Desert cu biscuiți pentru bebelușul tău Pentru această rețetă ai nevoie de: -Biscuiţi…

Read More

Nugetts de pui sau delicioase bucățele de carne de pui fragedă învelite în crustă crocantă. Sunt preferatele copiilor, dar și ale adulților. De cele mai multe ori, toată lumea alege să le cumpere din diverse restaurante sau supermarketuri. Acestea se prepară însă extrem de ușor chiar acasă. Bineînțeles că sunt și mult mai sănătoase decât orice altă variantă a lor din comerț. Rețetă nugetts de pui Deși poate preferi mâncarea tradițională, din când în când, o porție de nuggets de pui poate fi un festin delicios. Dacă te ferești să le cumperi din restaurant, sau semipreparate din multe supermarketuri află…

Read More

Dana Budeanu este una dintre cele mai controversate vedete din România. Vedeta este recunoscută pentru stilul acid de a spune lucrurilor pe nume. Dacă legat de vedete sau lumea politică este mereu extrem de vocală, când vine vorba despre propria persoană, Dana Budeanu reacționează diferit. Creatoarea de stil vorbește rar evită de cele mai multe ori să vorbească despre viața personală. De data aceasta însă a făcut dezvăluiri neașteptate. Dana Budeanu a dezvăluit detalii despre fosta căsnicie Dana Budeanu a avut un mariaj care a durat ani buni cu Radu Budeanu. Afaceristul deține în prezent publicații precum Cancan, Prosport sau…

Read More

Familiile din România au șansa să primească un ajutor financiar din partea statului. Totul este posibil prin prisma unui program derulat de Ministerul Familiei. Banii pot fi utilizați pentru fertilizările în vitro de către cuplurile care își doresc acest lucru.Scopul demersului este de a crește natalitatea. Familiile care accesează ajutorul trebuie să îndeplinească anumite condiții Ministerul Familiei a dat startul programului prin care familiile pot primi acest ajutor dacă răspund anumitor cerințe. Banii sunt acordați sub forma unor vouchere. Primul voucher constă în suma de 5000 de lei necesară medicamentației specifice unei astfel proceduri medicale. A doua tranșă de bani…

Read More

Începutul de an debutează cu un scandal de proporții în showbiz-ul românesc. Două nume cu greutate din spațiul public au ajuns intr-un scandal de proporții. Protagoniștii sunt nimeni alții decât Florin Salam și Alex Bodi. Mărul discordiei dintre cei doi ar fi banii. Florin Salam l-a acuzat pe Alex Bodi că l-ar fi păcălit cu o sumă de bani Nimeni nu s-ar fi așteptat ca cei doi să ajungă vreodată la cuțite. Nu a fost un secret pentru nimeni că Alex Bodi este un adept al muzicii de petrecere. De altfel, milionarul are mai mulți prieteni din lumea manelelor printre…

Read More

Cei doi milionari britanici au creat un adevărat fenomen în rândul tinerilor. Drept dovadă, după arestarea lor, în mediul online s-a declanșat o adevărată isterie. Fanii lor cer eliberarea idolilor care  le dădeau sfaturi despre bani, bărbăție și succes. Lucrurile nu s-au oprit însă la susținerea lor în online. Numeroși tineri au ieșit în stradă pentru aceeași cauză. Au fost organizate proteste în Atena și Sydney. Proteste pentru eliberarea fraților Tate Frații Tate au câștigat simpatia unei generații întregi cu modul de viață pe care îl promovau. De altfel, Andrew Tate a creat inclusiv un curs online în care îi…

Read More

BNR a anunțat în urmă cu puțin timp, noul curs valutar. Conform acestuia, moneda euro a crescut față de cursul precedent. În același timp, dolarul american a scăzut față de ieri cu câteva unități. Francul elvețian și lira sterlină au înregistrat creșteri față de cotațiile de ieri. Curs valutar 18 Ianuarie pentru moneda Euro Banca Națională a anunțat noul curs valutar pentru moneda euro. Aceasta a ajuns în prezent la 4,9355 lei. Față de ieri, euro a crescut cu 0,0041. Curs valutar  18 Ianuarie pentru Dolarul american Dolarul american s-a depreciat față de leul românesc cu 0,0128 bani. Noile valori…

Read More

Greta Thunberg are aceeași soartă precum frații Tate. După schimbul de acuze acide, se pare că activista de origine suedeză a ajuns tot pe mâna autorităților. În cazul ei, a celor din Germania. S-a întâmplat marți în timpul unui protest. Greta Thunberg a fost reținută de polițiști Greta Thunberg s-a aflat printre numeroșii activiști care au protestat marți în Germania. Poliția locală a anunțat că la evenimentul respectiv au luat parte aproape 15.000 de protestatari. În același timp, organizatorii acestuia au dezvăluit că ar fi fost vorba de fapt despre un număr de 35.000 de oameni. Protestatarii se opun extinderii…

Read More

Multe gospodine se feresc să prepare rețeta de gogoși din cauza faptului că aceasta pare complexă la prima vedere. Pentru gustul inconfundabil, dar mai ales pentru o porție de gogoși pufoase este necesar să ții cont de câteva secrete. Această variantă de pregătire a lor este rapidă, iar rezultatul final va fi unul impresionant pentru toți pofticioșii familiei tale. Rețeta de gogoși pufoase cu ciocolată Pentru a pregăti aceste gogoși delicioase ai nevoie de următoarele ingrediente: -500 de făină albă; -250 ml lapte; -50 gr de unt; -40 gr de zahăr; -10 grame de drojdie; -2 ouă; -esență de vanilie/…

Read More

Problemele de greutate sunt des întâlnite în prezentul pe care îl trăim. Nu doar adulții ci și copiii se confruntă cu aceste fenomen deja îngrijorător. Nutriționiștii sunt de părere că un prim element cauzator ar fi alimentația tot mai proastă la care avem acces. În disperare de cauza, toată lumea apelează la dietele drastice, detaliate pe internet, la un click distanță doar. Ei bine, acest gest este o abordare total greșită a realității spun unii specialiști. Dietele drastice te „ajută” să te îngrași mai mult Cu siguranță oricine a apelat măcar o dată la dietele disponibile la tot pasul în…

Read More