Autor: Madalina Crețu Sfrijan

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

Nu toate obiectele sunt făcute să aibă o durată de viață permanentă sau să rămână mereu în casă. Nu trebuie neapărat să fi o persoană superstițioasă pentru a ține cont de aceste lucruri. Adepții feng shui sunt de părere că multe dintre problemele financiare sau chiar de sănătate sunt atrase de aceste aspecte. Iată 7 lucruri pe care nu ar trebui să le ții în casa ta. Lucruri pe care nu ar trebui să le ții în casa ta sau la birou  pentru că atrag problemele financiare: Ceasurile fără baterii sau stricate Se spune că ceasurile aduc armonie în orice…

Read More

Mierea este considerată alimentul minune, cu un conținut bogat în vitamine, minerale și aminoacizi. Aceasta are proprietăți multiple pentru organismul uman printre care faptul că este un bun antioxidant. De asemenea are proprietăți antimicrobiene și antibacteriene. Din nefericire, în ultimii ani, pe rafurile magazinelor nu găsim doar mierea naturală ci și „încercări” de a numi cu aceeași titulatură anumite siropuri. Află cum depistezi dacă mierea este naturală dau falsă În ultimii ani, pe piață au ieșit numeroase variante „de miere” care provine direct din fabrici și nu de la stupi. Multe persoane achiziționează produsul care are aceeași culoare în borcane.…

Read More

Tristan Tate și fratele lui, Andrew se află în continuare în arestul Poliției Capitalei. Asta după ce săptâmâna trecută, măsura arestului preventiv a fost înnoită în ceea ce îi privește. Cei doi milionari britanici au mai multe capete de acuzare. Despre fratele cel mare, o tânără din Ucraina a făcut dezvăluiri neașteptate în mediul online. Tristan Tate, generos cu refugiații din Ucraina Tânăra din Ucraina a publicat un filmuleț pe rețelele de socializare despre Tristan Tate. Aceasta a mărturisit aproape plângând cât de generos ar fi de fapt milionarul. Conform spuselor fetei, acesta s-a implicat activ în ajutorarea refugiaților. Tristan…

Read More

Emily Burghelea a adus pe lume în urmă cu 5 zile cel de al doilea copil. Vedeta a avut parte de o naștere extrem de ușoară. Cu toate acestea, în urmă cu câteva ore, starea ei s-a deteriorat. Fosta asistentă tv a ajuns la urgențe în miez de noapte cu o stare generală îngrijorătoare. Emily Burghelea a făcut febra laptelui La nici 24 de ani, Emily Burghelea a devenit mămică pentru a doua oară. Blondina a așteptat cu mari emoții momentul în care și-a ținut pentru prima dată băiețelul în brațe. Emily a avut parte de o naștere extrem de…

Read More

Mazărea are numeroase beneficii având un conținut extrem de bogat de vitamina K. Este indicată consumului atât în cazul adulților cât și al copiilor. Vitamina K are numeroase beneficii pentru sănătatea oaselor și a inimii. Astfel, este ideal să incluzi acest tip de legumă în alimentația ta. Rețeta de mazăre cu pui și morcovi Cea mai delicioasă mazăre cu pui și morcovi se prepară extrem de rapid. Cu siguranță acest preparat poate constitui un prânz sau chiar o cină delicioasă. O poți oferi chiar și bebelușilor mai mari de 7 luni, ca pe o masă extrem de sănătoasă și echilibrată…

Read More

Este anunțul momentului despre contextul războiului din Ucraina. Totul după ce Germania a decis să trimită tancuri Leopard 2 pe front. De asemenea, nemții vor să permită și altor state să procedeze la fel. Polonia ar fi următoarea țară care ar putea trimite export de tancuri de tipul Leopard 2. Germania s-a răzgândit legat de exportul de tancuri Luna trecută, din Germania veneau vești total diferite față de cele de acum. La vremea respectivă, se anunța că acest sta nu va trimite tancuri sau muniție spre Ucraina. Anunțul de astăzi a reușit însă să ia prin surprindere pe toată lumea.…

Read More

Scăderi masive pe piața valutară, principalele monede s-au depreciat în raport cu leul românesc. Conform raportului indicat după ședința de astăzi a BNR, moneda Euro s-a depreciat. De asemenea, dolarul american, lira sterlină și francul elvețian au înregistrat scăderi. Și gramul de aur a scăzut față de cursul valutar precedent. Curs valutar 25 Ianuarie pentru Euro BNR a comunicat noul curs valutar valabil până mâine, 26 Ianuarie. Raportul arată că Euro a scăzut semnificativ în raport cu leul românesc. Euro a atins astăzi pragul de 4,9016 lei. Acesta scăzut cu 0,0182 bani față de ieri. Curs valutar  25 Ianuarie pentru…

Read More

Spunem deseori că unele persoane sunt „făcute pentru a fi împreună”. Analizând însă la rece, toate aceste cupluri care devin atât de puternice și de neseparat au anumite particularități zodiacale aproape identice.  Oamenii cu aceleași concepții, viziuni, idealuri se vor atrage mereu. Cu siguranță și cei diferiți pot face echipă bună împreună. Totuși, aceste zodii se vor „căuta” mereu pentru a forma perechi, ca o lege a atracției puternică. Aceste zodii formează mereu cupluri reușite. Zodii pe care le conecteazs legea atracției : Berbec – Berbec Deși poate ar părea o combinație din care ies des scântei, nu este deloc…

Read More

După creșterile IRCC, românii fug de credite bancare în această perioadă. Din cauza dobânzilor mari, dar și a contextului financiar în care ne aflăm, numărul împrumuturilor scade. Experții în sfera imobiliarelor au cu totul altă viziune în acest sens. Aceștia îi încurajează pe doritori să profite de moment. Credite bancare pe termen scurt, ideale pentru astfel de vremuri În trecut, începutul de an era o adevărată febră pentru românii care voiau să își cumpere locuințe. Băncile primeau cereri peste cereri de credite, iar timpii de așteptare erau mari. Lucrurile s-au schimbat în 202, mult. Puțini sunt cei care mai îndrăznesc…

Read More

România, ca multe alte state se află într-un context economic destul de dificil. Totul din cauza inflației care a lovit puternic în ultimele luni în buzunarele cetățenilor. Chiar dacă ar părea imposibil ca în astfel de vremuri să poți ajunge să economisești bani, un specialist în domeniul financiar bancar aruncă bomba. Cu doar 20 de lei pe zi economisiți poți ajunge să ai o mică avere. 20 de lei pe zi, suma de pornire pentru o mică avere Deși deseori poate ni se pare dificil să renunțăm la unele cheltuieli, cu voință totul poate fi posibil. Cu siguranță 20 de…

Read More

După o iarnă cu temperaturi blânde, vremea se schimbă total în întreaga țară. Autoritatea Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod galben de burniță. Afectate de aceste fenomene meteorologice vor fi mai multe județe din țară. Se anunță ninsori în următoarele ore. Ninsori și temperaturi minime Ultimele săptămâni au fost de-a dreptul „primăvăratice”, cu soare și temperaturi peste medie. De altfel, în cea mai călduroasă zi din luna Ianuarie, mercurul a urcat în termometre în Capitală până la 21 de grade. Vremea se va schimba însă total în următoarea perioadă. În mai multe județe din țară vor ninsori…

Read More

Lovitura dură a inflației s-a resimțit în întreaga lume. Întreaga economie a fost zdruncinată din temelii și lucrurile nu par să se redreseze prea curând. Din acest motiv este esențial să îți faci un plan de bătaie pentru lunile care urmează. Totul pentru a face față nivelului de trai actual. Sfaturi financiare pentru 2023: Pregătește-ți un fond de urgență Un economist din Statele Unite vrea să transmită această informație în masă. Acesta îi îndeamnă pe toți oamenii să își păstreze un fond de cheltuieli de urgență cash. Ideea este susținută de majoritatea experților din domeniul financiar. Ține banii „pentru urgențe”…

Read More