Inflația a avut în ultimele luni efecte devastatoare provocând scumpiri mai ales în sectorul alimentar. Se pare că acest val nu se oprește nici în 2023. Anunțul vine direct din partea crescătorilor de ovine. Aceștia susțin că vor scumpi carnea de miel pe care românii o aveau pe mesele de Paște. Carnea de miel a fost mai scumpă în 2022 cu 30 % Încă din 2022, în apropierea Paștelui, carnea de miel avea prețuri care porneau de la 20 și ajungeau la 33 de lei per kilogram. Totul pentru că încă de anul trecut, crescătorii ovinelor au ridicat prețurile. Din…
Autor: Madalina Crețu Sfrijan
În lumina reflectoarelor, viețile de vedete par desprinse din filme, fără probleme sau suferință. De altfel, evoluția a ceea ce numim în prezent social media a cântărit enorm de mult în acest sens. Asta pentru că în mediul online toată lumea afișează partea glamuroasă a ceea ce trăiesc. Corpuri perfecte, piese vestimentare de brand, vacanțele sau mașinile luxoase fac parte din această ecuație.Toate acestea nu fac decât să creeze o imagine distorsionată despre viețile vedetelor și nu numai. De cele mai multe ori, generațiile actuale se agață de aceste repere „ideale” și își canalizează aspirațiile spre ele. Din nefericire, cei…
Avem o țară binecuvântată cu mare, munte, deltă, depresiuni și câmpii, pe care alte state nu le pot avea niciodată laolaltă. Nu este necesar să fi expert în turism pentru a observa rapid că avem toate datele de a oferi o experiență turistică aproape completă străinilor, dar și turiștilor români. Totuși, de ani buni se spune că în România, serviciile turistice sunt mai scumpe ca în străinătate. Avem destinații scumpe de vacanță, însă, regăsim variante de relaxare și cazare și pentru bugete mai mici. Secretul stă însă în a le identifica. Cele mai scumpe destinații din România În mod cert…
Finalul vieții pe Pământ sau sfârșitul lumii este unul dintre aspectele care ne preocupă în prezent. Subiectul a devenit poate mai apăsător în ultimii ani. Asta având în vedere contextele pe care întreaga lume le-a traversat recent. După o pandemie și un război care pare că nu se va încheia curând, toată lumea se întreabă ce ar mai putea să urmeze. Mulți oameni sunt de părere că toate cele trăite până acum nu ar fi decât elementele care prevestesc Apocalipsa. De altfel, marii duhovnici ai României au vorbit în trecut despre sfârșitul lumii invocând și astfel de tulburări care vin…
Războiul dintre Rusia și Ucraina va atinge în curând pragul de un an. În 339 de zile de conflict armat, o țară este aproape distrusă, iar milioane de cetățeni ai ei s-au refugiat în alte state pentru a supraviețui. Zilnic, de pe front vin vești dureroase legate de starea conflictuală dintre cele două state. Deși toată lumea se întreabă când se va opri cu adevărat teroarea, o persoană publică aruncă bomba. Carmen Harra susține că știe exact ziua în care se va opri războiul. Războiul din Ucraina ar urma să se încheie în curând Mulți reprezentați de state vorbesc despre…
În mod cert, lumea afacerilor nu este pentru oricine. Se spune că trebuie să fi înzestrat cu abilități de negociere, sclipire, dar și un strop de „nebunie”pentru a avea succes în afaceri. În mod cert, profitul nu vine din senin, iar drumul spre țelul principal este mereu dificil. De cele mai multe ori, presărat cu impasuri, probleme, deseori lacrimi și impulsul de a renunța. Uneori este necesar să continui în afaceri pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Alteori, pentru a nu ajunge la colapsul financiar este un pas inspirat să te oprești la timp. Vedetele din România care și-au…
După două luni de iarnă mai degrabă „primăvăratică”, prima ninsoare a căzut din belșug peste România. Situația a luat însă autoritățile prin surprindere din nou. Astfel că, ninsoarea abundentă a făcut dificilă deszăpezirea drumurilor. Din acest motiv, zeci de șoferi au fost de-a dreptul blocați în zăpadă încă de aseară. Autoritățile au fost în alertă A nins preț de câteva ore în toată țara însă cele mai afectate județe au fost Vrancea și Buzău. Din acest motiv, autoritățile au luat decizia să închidă 13 drumuri județele din județul Buzău și cinci sectoare de drum din Vrancea. IPJ Buzău a anunțat care…
România este acoperită de zăpadă. Momentul mult așteptat de unii, deloc preferat de alții, a venit. După un Decembrie și câteva săptămâni din Ianuarie cu temperaturi de primăvară, iarna a venit. A nins în majoritatea regiunilor țării, inclusiv în Capitală. Odată cu acest moment, sezonul de schi se va deschide mâine în mod oficial în Poiana Brașov. Stratul de zăpadă din mai multe zone ale țării este de peste 15 cm Iarna a venit mai târziu decât se așteptau românii în acest an. Totuși, ninsoarea a fost puternică preț de câteva ore. Astfel, stratul de zăpadă s-a așezat în toată…
Visele sunt experiențele de care avem parte atunci când corpul nostru se află în repaus. În timpul nopții, creierul rămâne activ, astfel că ne trec prin față imagini, emoții, viziuni pe care deseori nu le putem explica. Bioenergoterapeuții au mers până într-acolo încât au vrut să găsească explicația pentru fiecare vis în parte. Dacă visezi carne, semnul este interpretat ca fiind de-a dreptul îngrijorător. Dacă visezi carne vei avea parte de o decepție în drag Se spune că în general, femeile experimentează vise legate de carne. Simbolul acestui aliment are legătură cu emoțiile, vitalitatea, sentimentele de bucurie sau suferință. Dacă…
De cele mai multe ori, fiecare dintre noi simte atunci când nu rezonează cu energia cuiva. Ne simțim anxioși, agitați și chiar putem avea o stare de rău în prezența cuiva cu care nu avem „o chimie”. Totuși, ni se întâmplă și să nu putem distinge dacă persoana din fața noastră are sau nu bune intenții. Totul datorită modului în care reușește să disimuleze. Lidia Fecioru te învață cum să îți dai seama dacă interacționezi cu o persoană falsă. Lidia Fecioru îți spune secretul care te ajută să depistezi rapid dacă o persoană este falsă Lidia Fecioru este de părere…
În ultimele zile au existat scăderi în lanț pe piața valutară. Cursul valutar anunțat astăzi de BNR aduce creșteri în lanț. Conform raportului indicat de Banca Națională a României, euro și dolarul au crescut de ieri până astăzi. De asemenea și francul elvețian sau lira sterlină s-au apreciat în raport cu leul românesc. În același timp, gramul de aur a scăzut față de cursul precedent. Curs valutar 27 Ianuarie pentru Euro BNR a anunțat cotația monedei euro valabilă până luni, 30 Ianuarie. Euro se situează astăzi la 4,8922 lei. Acesta a crescut cu 0,0064 bani față de cursul de ieri.…
Dacă ești în pană de idei la capitolul „gustări bebelușești”, ei bine, această rețetă te poate salva. O opțiune excelentă este acest chec care îl va sătura pe cel mic, însă poate constitui și un desert delicios pentru restul familiei. Chec pentru bebeluși fără zahăr sau cacao Pentru a pregăti deliciosul chec ai nevoie de următoarele ingrediente: – Ouă 4 buc; -1-2 banane foarte coapte; -făină 200 g -apă rece 90 ml (6 linguri); -coajă rasă de la 1/2 lămâie, -vanilie; -eventual stafide,merișoare, coacăze; -unt 10 g. Într-un castron se bat gălbenuşurile cu apa până se obţine o compoziţie spumoasă.…