Un proiect de lege depus în Parlament ar putea modifica radical modul în care se fac cărțile de identitate. Mai exact, va fi redus numărul oamenilor care își pot face buletin pe aceeași adresă. Se pare că luarea în spațiu a devenit o „afacere” în România, mii de oameni figurând că locuiesc la aceeași adresă. Luarea în spațiu a mii de persoane a devenit, ușor ușor, o afacere la noi în țară. Autoritățile au descoperit mii de persoane locuind la peste 150 de adrese, în buletin, bineînțeles. De exemplu, în București, în Sectorul 3, în urmă cu patru ani, locuiau…
Autor: Madalina Vasile
Ion Țiriac s-a implicat în scandalul legat de cele două teste anti-doping efectuate de Simona Halep, care au ieșit pozitive. Omul de afaceri s-a arătat îngrijorat de situația în care se află sportiva româncă, mai ales că există riscul ca toată cariera pentru care a muncit a 25 de ani să dispară definitiv. Cunoscutul om de afaceri le-a transmis românilor să o susțină pe Halep și să îi fie alături pe tot parcursul încercării sale de a demonstra că este nevinovată și că nu a luat voit substanța respectivă. De asemenea, Ion Țiriac a explicat și ce ar trebui să…
Partidul Alternativa Dreaptă a depus un proiect de lege pentru completarea Legii 107/2006 privind interzicerea simbolurilor comuniste și marxiste. Potrivit președintelui formațiunii, Valentin Licxandru, acest regim nu are ce căuta în locuri publice. Dacă parlamentarii vor da undă verde respectivei inițiative legislative, atunci simbolurile comuniste vor deveni interzise. Valentin Licxandru este cel care a făcut anunțul, precizând că acest proiect de lege are ca scop condamnarea comunismului în România. Simbolurile comuniste, interzise în România Legea, așa cum este acum în vigoare, interzice organizațiile și simbolurile fasciste, rasiste, naziste sau xenofobe. Licxandru vrea ca în lege să fie cuprins și regimul…
În urmă cu aproape o săptămână, Simona Halep a anunțat pe Instagram că a picat două teste anti-doping. Se pare că sportiva ar fi avut în organism, când a fost testată, o substanță interzisă de Agenția Mondială Antidoping. În urma acestui anunț, oamenii s-au împărțit în două categorii. Prima categorie îi cuprinde pe apropiații sportivei, dar și pe fanii acesteia, care nu cred nici în ruptul capului că Simona Halep ar fi putut lua o substanță interzisă în mod voit. În cea de-a doua categorie fac parte persoanele care o critică dur pe Halep, considerând că aceasta a luat substanța…
Nu mai este un lucru nou faptul că prețurile au crescut enorm de mult în ultimul an. Chiar dacă știm cu toții acest lucru, de fiecare dată când mergem la cumpărături suntem șocați. Pentru o pungă mică de cumpărături scoatem din buzunar chiar și 300 de lei. Este cu atât mai grav cu cât se apropie sărbătorile de iarnă iar oamenii deja nu se ajung cu banii. Cu siguranță anul acesta vom avea parte de cele mai triste sărbători, în primul rând din cauza lipsei banilor. Deși oamenii se descurcă din ce în ce mai greu cu banii, veștile…
De câteva luni subiectul pensiilor a căpătat amploare la noi în țară, mai ales în contextul prețurilor uriașe din ultimul an. Se vorbește des despre creșterea pensiilor, însă, totodată, specialiștii au în vedere și eliminarea anumitor pensii. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dezvăluit că a purtat discuții cu cei de la Banca Mondială și în acest moment există un proiect pentru desființarea pensiilor speciale. Reamintim că pensiile speciale au provocat numeroase scandaluri la noi în țară. Sunt persoane care iau pensii speciale de 60.000 de lei, în timp ce un bătrân care a muncit toată viața în țară de abia…
România este una dintre țările din Uniunea Europeană și poate chiar din lume, în care șoferii nu respectă regulile de circulație și conduc „după ureche”. Deși pare greu de crezut, sunt conducătorii auto care habar nu au ce înseamnă anumite indicatoare rutiere care au scopul de a salva chiar și vieți. Faptul că regulile de circulație nu sunt atât de importante pentru șoferii români se observă și în statistica accidentelor grave din Uniunea Europeană. Țara noastră se află pe primul loc în topul deceselor provocate în accidente rutiere grave. Codul Rutier se modifică Din acest motiv, specialiștii vor să…
Tragedie totală! Un prezentator de radio, în vârstă de 55 de ani, a murit în timp ce își prezenta emisiunea. Tim Gough era angajat al postului de radio GenX Radio Suffolk. La un moment dat, muzica s-a oprit la jumătatea unei melodii. În câteva minute, muzica a reînceput, însă bărbatul nu a mai fost auzit, scrie Daily Mail. Ulterior, după această întâmplare, reprezentanții GenX Radio Suffolk a scris pe o rețea de socializare un mesaj prin care a anunțat că bărbatul în vârstă de 55 de ani a murit. De asemenea, postul de radio a transmis un mesaj de susținere…
Mulți oameni cred în numerologie, ba chiar iau decizii importante în viața lor în funcție de numerele pe care le consideră norocoase. Sunt oameni care, de exemplu, bagă la loto numerele despre care aud că sunt norocoase pentru ei. Numerologul Mihai Voropchievici spune că fiecare zodie are câte un număr norocos. Cei care vor să aibă succes în viață trebuie să știe câteva detalii importante despre semnul zodiacal pe care îl poartă. Iată care sunt numerele norocoase ale celor 12 zodii. Cifra 1, norocul Leului Numerologul a explicat că cifra 1 poate reprezenta și adunarea numerelor 10, 29, 29. Conform…
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre creșterea pensiilor de la noi din țară, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre un procent de creștere cu 15%. Se pare că Marius Budăi nu este atât de optimist în ceea ce privește majorarea pensiilor. Oficialul din Guvernul Ciucă este de părere că înainte de a se arunca vreun procent al creșterii pensiilor ar trebui să se aștepte bugetul pe anul 2023. Acesta va fi aprobat până la finalul anului în curs. Cu toate acestea, deși nu a spus clar cu cât vor crește pensiile românilor, Budăi a precizat că…
Prețurile într-o continuă creștere afectează din ce în ce mai mulți români. Analiștii economici atrag atenția că românii cheltuiesc cei mai mulți bani pe mâncare, susținând că mentalitatea a rămas la fel ca pe vremea comunismului. Adrian Negrescu, analist economic, a observat că românii cheltuie cei mai mulți bani pe alimente. România este unul dintre statele din Uniunea Europeană în care cumpărăturile alimentare sunt cele mai mari, ținând cont de veniturile lunare, care sunt cele mai mici. Românii, disperați să își facă provizii Pe de altă parte, spune analistul, ține de mentalitate acest lucru. Oamenii au rămas traumatizați de vremea…
Zi de foc pentru Elena Udrea! Fostul ministru ar putea fi, de astăzi, un om liber. Reamintim că Elena Udrea și Rudej Obreja, fostul președinte al Federației de Box, au făcut recurs în casație după ce magistrații au dat sentința în dosarul Gala Bute. Astăzi se va finaliza acest proces, iar cele două personalități vor afla dacă vor fi eliberați din închisoare. Elena Udrea află astăzi dacă va fi un om liber Dacă magistrații îi vor admite calea extraordinară de atac, Elena Udrea va fi, începând de astăzi, un om liber. Procesul a fost unul complicat, iar ținând cont că…