Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut aliaţilor săi un mare număr de avioane de luptă occidentale pentru a contracara invazia lansată în februarie 2022 de Rusia, relatează miercuri dpa, potrivit Agerpres.În cadrul unui discurs susţinut marţi la Fundaţia Ronald Reagan din Washington, Zelenski a declarat că Ucraina speră să primească primele aeronave F-16 în cursul acestei veri, dar are nevoie de cel puţin 128. „Știți, noi tot aşteptăm. Așa cum mama mă aştepta mereu să vin când se termina școala și eu găseam mereu un motiv să întârzii. E acelaşi lucru, doar că mult mai serios”, a spus Zelenski, potrivit…
Autor: Ionela Ferent
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că blocajul înregistrat la începutul săptămânii la compania aeriană TAROM a fost „o mare greșeală – față de client, față de români”. El a subliniat că e dreptul fiecăruia să facă „grevă anunțată”, dar nimeni nu ar trebui să recurgă la „artificii” care să-i pună pe pasageri „pe drumuri sau să doarmă în aeroport”. El a răspuns, astfel, întrebat despre faptul că piloții TAROM au obținut creșteri de salarii de 1.500 de euro, după ce, anterior, parte dintre aceștia nu s-au prezentat la muncă, declarându-se „inapți de zbor”, fapt care a condus la anularea…
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a precizat miercuri că înscrierea la concursul de admitere are loc exclusiv online, operaţiunile necesare fiind mult simplificate, iar platforma este conectată cu Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Notele de la examenul de Bacalaureat sunt importate automat, odată ce situaţia şcolară este definitivată. „Având în vedere preocupările apărute în spaţiul public cu privire la posibilitatea ca absolvenţii de liceu care au depus contestaţii la examenul de Bacalaureat să nu se încadreze în perioada planificată pentru înscriere la facultate din cauza duratei mai mari de eliberare a adeverinţelor/diplomelor, facem următoarele precizări:…
Un bărbat din Alba nu a știut, luni de zile, că este inculpat într-un dosar, cu toate că fusese înștiințat în scris de instanță. Motivul – poștărița nu i-a dus niciodată plicurile, dar a semnat în numele lui. Femeia a fost acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual și a fost condamnată, recent, la un an și două luni de închisoare cu amânare, scrie Alba24.ro.Plicurile cu înștiințări trimise de instanță spre inculpat, trei la număr, trebuiau să fie livrate în 25 mai, 6 iulie și 21 iulie 2020. Niciunul dintre ele nu a ajuns, însă, la…
Peste 70% dintre români sunt de părere că au fost expuși știrilor false, conform unui sondaj de opinie publicat miercuri. În plus, aproape jumătate dintre respondenți cred că mass-media nu reflectă complet evenimentele internaționale esențiale.Potrivit News.ro, mai mult de 48% dintre români consideră că multe lucruri importante se întâmplă la nivel mondial, despre care oamenii obișnuiți nu sunt informați niciodată, iar un procent similar crede că politicienii nu dezvăluie adevăratele motive din spatele deciziilor lor.De asemenea, peste 45% dintre români sunt convinși că deciziile politice sunt influențate de organizații secrete, în timp ce peste 30% cred că rezultatele alegerilor din…
Un bărbat a încercat să introducă ilegal în China continentală peste 100 de șerpi vii pe care i-a ascuns în pantaloni, potrivit autorităților vamale chineze.Bărbatul a fost oprit de ofițerii vamali în timp ce încerca să iasă din Hong Kong și să intre în orașul de frontieră Shenzhen. „La inspecție, ofițerii vamali au descoperit că buzunarele pantalonilor pe care pasagerul îi purta erau pline cu șase saci din pânză cu șnur”, se arată în comunicatul autorității vamale chineze, potrivit The Guardian.„Odată deschise, s-a descoperit că fiecare pungă conținea șerpi vii, de dimensiuni și culori diferite”, se mai spune în comunicat.În…
O fermă din Philipsburg, Montana, cunoscută sub numele de Rocking Chair Ranch, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 21,7 milioane de dolari, relatează Business Insider. Ferma se întinde pe 7.230 de acri (2.925 de hectare) și cuprinde o fermă de vite, pajiști, păduri, pășuni, terenuri agricole și o păstrăvărie. Proprietatea include o casă veche cu cinci dormitoare și alte clădiri, fiind deținută de aceeași familie de peste 70 de ani. Familia Vietor l-a găzduit, fără să știe, pe Viktor Belenko, un fost pilot de luptă al Uniunii Sovietice. În 1976, Belenko a dezertat cu un MiG-25 și a…
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic, după ce un urs a ucis, marţi, o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi, animalul fiind apoi împuşcat, în contextul în care era agresiv şi nu părăsea zona unde se afla corpul victimei. În urma tragediei, fata a fost ucisă și ursul a fost împușcat de un vânător. Conform legii, în astfel de situații se deschide dosar penal astfel încât anchetatorii să poată să facă toate cercetările și expertizele necesare, însă nu există în momentul de față vreo suspiciune că legea ar fi fost încălcată.…
O însoțitoare de bord din Irlanda, Tori Towey, a fost acuzată de „tentativă de sinucidere” de un tribunal din Dubai, în timp ce mai mulți politicieni și activiști cer să fie eliberată. Towey, care lucrează în Emiratele Arabe Unite (EAU), ar fi fost atacată și a suferit vânătăi severe și alte răni într-un incident violent. După incident, Towey a fost dusă la o secție de poliție, unde i s-a spus că este acuzată de tentativă de suicid și abuz de alcool. Liderul Sinn Fein, Mary Lou McDonald, a declarat marți în parlamentul irlandez că pașaportul lui Towey a fost blocat,…
Personalul Metrorex aflat în staţiile de metrou Constantin Brâncuși și Râul Doamnei a sesizat un „miros înțepător”, a anunțat miercuri Metrorex. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) nu a dispus măsuri care să aibă impact asupra transportului public de persoane.„În după-amiaza zilei de 9 iulie 2024, personalul Metrorex aflat în staţiile de metrou Constantin Brâncuși și Râul Doamnei a sesizat un miros înțepător. Ca urmare a acestei constatări, Metrorex a anunțat organele competente pentru a analiza situația și a lua măsurile necesare. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), care au efectuat măsurători cu…
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat miercuri că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, s-a aflat în conflict de interese administrativ, după ce a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică, iar ulterior a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de acea persoană. Conform ANI, Fritz a încălcat prevederile legale referitoare la conflictele de interese. Dominic Fritz a afirmat că va contesta decizia în instanță. „Mi-au făcut și mie un dosărel. Agenția Națională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze…
Un politician din Coreea de Sud este criticat aspru pentru că a dat vina pe rolul din ce în ce mai „dominant” al femeilor în societate pentru creșterea ratei sinuciderilor în rândul bărbaților, relatează BBC. Un consilier al orașului Seul, Kim Ki-duck, a susținut într-un raport că participarea sporită a femeilor la forța de muncă îi face pe bărbați să-și găsească mai greu un loc de muncă și să găsească femei dispuse să se mărite cu ei. Consilierul a susținut că țara a „început să se transforme într-o societate dominată de femei” și că acest lucru ar putea fi „parțial…