Autor: Bumbeneci Diana

În acest sens, Nelu Tătaru, a declarat luni seară, la B1 TV, că atât medicii cât şi autorităţile din România se aşteaptă la o creştere masivă a numărului de îmbolnăviri, mai ales că foarte mulţi români nu au respectat regulile de carantină în ziua de Paşte. Tătaru mai spune că sezoane de coronavirus vor fi în următorii 1 – 2 ani, dar nu la același nivel dacă acum vom ști să gestionăm bine lucrurile. De altfel, acesta nu este sub nicio formă momentul în care să se treacă la măsurile de relaxare. „Încă suntem într-un moment în care avem o…

Read More

Începând de marţi dimineaţă, o parte din localitatea Cuza Vodă a intrat în carantină. Decizia a fost luată printr-un ordin semnat de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Raed ARAFAT. În zona carantinată din Cuza Vodă locuiesc aproape 600 din cei 3.586 de cetățeni ai comunei. Este vorba despre  zona delimitatăla nord de strada Vișinului, la est de strada Medgidiei, la sud de strada Salcâmului și la vest de strada Viorelelor. În arealul delimitat și aprobat pentru carantinare, au fost luate mai multe măsuri restrictive, care vor fi în vigoare până la ieșirea din starea de urgență: limitarea la…

Read More

Suceava a devenit în scurt timp focarul de coronavirus al României, acolo fiind un sfert din cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus, din România. Ieri, ÎPS Pimen a fost confirmat cu coronavirus, iar acest fapt a stârnit un val de reacţii tranşante ale autorităţilor şi medicilor din România. Rafila a fost întrebat despre Înalt Prea Sfinţitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cel care a fost infectat cu coronavirus. „Poate că este o persoană sănătoasă, nu are boli cronice, mai ales că probabil a avut un trai destul de ascetic și anumite boli, cum ar fi bolile cardio-vasculare sau diabet l-au ocolit…

Read More

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a adus speraţa pe chipurile românilor. Acesta a vorbit la Antena 3 despre medicamentul Remdesivir. Acest medicament a fost testat în SUA pentru pacienții cu coronavirus. Se pare că în urma tratamentului, peste 100 de pacienţi aflaţi în stare gravă au fost vindecaţi de coronavirus. „Medicamentul Remdesivir este un antiviral care a fost dezvoltat inițial pentru infecția cu virusul Ebola. El nu prea s-a dovedit eficace în infecția cu virusul Ebola, însă se pare că e foarte eficace în infecția cu noul coronavirus. Ce e interesant e că studiul de fază III,…

Read More

Tot mai mulți români pierd lupta cu viața în fața coronavirusului. În această seară, numărul persoanelor ucise de coronavirus în România a ajuns la 478. Deces 452 Bărbat, 98 ani din județul Galați. Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați. Data recoltării: 05.04.2020. Data confirmarii: 07.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Galați. Internat la Spitalul Județean de Urgență Galați, secția Boli Infecțioase în data de 07.04.2020. Data decesului: 19.04.2020. Comorbidități: boală cardiovasculară, boală Alzheimer. Deces 453 Bărbat, 85 ani din județul Galați. Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați. Data recoltării:…

Read More

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 734 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus. Aceştia sunt: 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 14 în Germania, 58 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. Tot mai mulţi români din Diaspora au decedat De la începutul epidemiei de COVID-19 coronavirus și până la acest moment, 61 de cetățeni români aflați în străinătate, 14 în Italia,…

Read More

Din cauza lipsei de personal, sportivii de la Dinamo au fost chemați la ordin, fiind la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pe perioada pandemiei de coronavirus. Dan Savenco, nimeni altul decât căpitanul echipei de handbal Dinamo, a povestit pentru jurnalişti o experiență dramatică din cariera de polițist pe care o desfășoară în zona Aleea Livezilor din Ferentari. „Nu se gândește nimeni că ești sportiv, poți să fii și Messi. Am văzut ce nu credeam că există și ceea ce nu cred că o să mai văd în viață. Te înfurii, ți-e milă, ți-e teamă, ți-e scârbă, sunt atâtea sentimente ce te…

Read More

În scrisoarea deschisă, Bild îi reproşează lui Xi Jinping că dă dovadă de lipsă de transparenţă atunci când vine vorba despre coronavirus şi că acum China ar trebui să plătească pentru că a răspândit virusul mortal în întreaga lume, fiind afectaţi peste două milioane de oameni. „Dragă preşedinte Xi Jinping, Ambasada ta la Berlin mi s-a adresat printr-o scrisoare deschisă pentru că ne-am întrebat în ziarul nostru, Bild, dacă China trebuie să plătească pentru dezastrul economic pe care coronavirusul l-a produs în lume. Permiteţi-mi să răspund: 1. Conduceţi prin control. Nu ai fi preşedinte fără control. Monitorizezi totul, fiecare cetăţean,…

Read More

De pe 22 martie, datăla care s-a anunțat primul deces provocat de coronavirus pe teritoriul României, oamenii nu au mai avut liniște. Zi de zi, medicii se luptă din greu să răzbească și sa învingă epidemia, însă pierd teren… Pierd teren prin sutele de oameni care cedează în fața virusului, din cauza altor boli pe care le mai au sau din cauza vârstei. Cu toate acestea, rata de vindecare la români este una care ne dă speranță. Astăzi, peste 20 de decese au fost anunțate în doar câteva ore, iar acum, alte 6 încheie seara. Cine sunt ultimii români uciși…

Read More

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru s-a aflat într-o vizită în teren la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Ulterior acesta a declarat că pe români îi așteaptă o creștere foarte mare a numărului de îmbolnăviri de coronavirus de pe teritoriul României. „Nu am urcat acea pantă. Mai avem vreo două săptămâni în care trebuie să ne gândim că vom avea o creștere a numărului de cazuri. Sperăm să rămână progresivă, nu exponențială. Vom avea și decese ale celor pe care îi vedeți în aceste momente pe terapie intensivă. Au anumite comorbidități ce în perioada următoare corpul medical va da măsura să poată…

Read More

Zeci de români care au murit de coronavirus au fost anunțați de Institutul Național de Sănătate Publică. Numărul românilor uciși de coronavirus se apropie cu pași repezi de 500. Istoricul medical al românilor uciși de coronavirus Deces 422 Bărbat, 67 ani din județul Suceava. Internat în Spitalul Câmpulung Moldovenesc în data de 03.04.2020, apoi transferat în Spitalul Județean de Urgență. Rezultat pozitiv pe data de 03.04.2020. Decedat pe data de 17.04.2020. Deces 423 Femeie, 72 ani din județul Suceava. Internata în Spitalul Campulung Moldovenesc în data de 05.04.2020 apoi transferata în Spitalul Județean de Urgență. Rezultat pozitiv pe data de…

Read More

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 732 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. De unde sunt românii bolnavi de Covid Românii bolnavi de coronavirus sunt 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 57 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. A crescut număr deceselor De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 61 de cetățeni români aflați…

Read More