Autor: Diana Marica

Dani Mocanu este unul dintre cei mai controversați maneliști de la noi din țară și în ciuda felului său de a fi, multe doamne și domnișoare ar da orice să fie în compania lui. Are succes atât pe plan profesional, cât și pe plan personal și se bucură enorm când vede că toate piesele pe care le lansează ajung pe primele locuri în Trending. Chiar dacă este un om împlinit, are și anumite nemulțumiri despre care a vorbit în cel mai recent interviu pe care l-a acordat. Dani Mocanu, nemulțumit de filtrele de pe Instagram La un moment dat, manelistul…

Read More

Zanni a ajuns unul dintre cei mai apreciați tineri de la noi țară, în urma participării sale la emisiunea Asia Express. Tânărul a reușit să câștige și marele premiu al emisiunii, cu ajutorul căruia și-a cumpărat apartamentul la care a visat dintotdeauna. Mai mult de atât, și-a luat și două pisicuțe, imediat după ce a reușit să se mute la casa lui. Zanni, despre momentele care l-au marcat Înainte de a ajunge unde este acum și de a-l cunoaște pe Alex Velea, Zanni a trecut prin clipe de coșmar, iar viața pe care a dus-o în plasament nu a fost…

Read More

Sebastian Chitoșcă și Culiță Sterp au fost colegi în cadrul emisiunii Survivor România. Cei doi Faimoși s-au înțeles de minune în cadrul competiției, iar în curând manelistul va face botezul fiului său, Milan, unde fostul fotbalist nu va putea ajunge; nu pentru că nu și-ar fi dorit, ci pentru că are lucruri mult mai importante de rezolvat. Culiță Sterp, refuzat de fostul coleg Sebastian Chitoșcă trece printr-o perioadă foarte grea la momentul actual. Acesta a fost părăsit de soția lui Alexandra, care nu doar că vrea să rupă orice fel de legătură cu el, dar a obținut și un ordin…

Read More

Tibi Clenci a ajuns în atenția publicului, după ce a acceptat să facă parte din juriul Bravo, ai stil. Cunoscutul fotograf are sute de fane care îl urmăresc și care îl apreciază, dar indiferent de câte femei ar tânji după atenția sa, el nu are ochi decât pentru soția sa alături de care este de mai bine de 23 de ani. Tibi Clenci a dat din casă Juratul de la Kanal D se mândrește cu faptul că are alături de el o femeie precum soția sa, care l-a susținut toată viața și care, din punctul său de vedere, este cea…

Read More

Cine o urmărește pe Ruby pe rețelele sociale știe că vedetei nu îi lipsește aproape niciodată zâmbetul de pe buze. Cu toate acestea, foarte puțini știu prin câte momente dureroase a trecut. Acum, este o femeie fericită care s-a mutat la casa ei, care o relație de lungă durată și care se bucură de fiecare moment din viața sa, dar nu a fost mereu așa. Cum a trecut Ruby peste divorțul părinților Când era doar o adolescentă, frumoasa vedetă a fost nevoită să asiste la separarea părinților ei. Cei care i-au dat viață nu s-au mai înțeles deloc și au…

Read More

Antonia și Alex Velea formează, fără niciun fel de îndoială, unul dintre cele mai puternice și frumoase cupluri de la noi din țară. Cei doi sunt pregătiți să își ducă frumoasa poveste de iubire la un alt nivel, iar artistul deja a cerut-o în căsătorie și a postat întregul moment pe rețelele sociale. Artista nu a bănuit nici măcar o secundă ce urmează să se întâmple, dar a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri. Antonia, mai sinceră ca oricând Întrebată cum gestionează certurile care se ivesc între ei, cântăreața a ținut să precizeze faptul că, de fiecare dată,…

Read More

Andreea Tonciu și Sânziana Buruiană au fost cele mai bune prietene în trecut. După ani buni de prietenie, s-a produs o ruptură între cele două și nimeni nu a înțeles exact care a fost motivul pentru care s-au certat atât de tare, încât nici măcar să nu își mai vorbească. Andreea Tonciu a răbufnit Blondina este cea mai recentă invitată a emisiunii Detectorul de minciuni, iar în cadrul acesteia aduce vorba și despre soția lui Daniel Niculescu, pe care a considerat-o prietena sa timp de ani de zile. A fost foarte clar pentru toată lumea că nu mai există cale…

Read More

Nicoleta Nucă trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Alex Ursache, bărbatul de care s-a îndrăgostit acum mai bine de patru ani. În urmă cu doar câteva luni, el a considerat că ar fi vremea să ducă relația lor la un alt nivel, așa că și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie pe frumoasa lui iubită. Nicoleta Nucă vrea nuntă peste hotare Fosta concurentă de la Bravo, ai stil a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri, iar acum deja își face planurile. Cântăreața nu are totul stabilit, pentru că momentan ea și viitorul ei soț nu își…

Read More

Sebastian Chitoșcă nu trece prin cele mai frumoase perioade din viața sa, după ce s-a despărțit de Alexandra, femeia cu care a format un cuplu mai bine de șapte de ani de zile. Fostul fotbalist a acceptat provocarea de a participa la Survivor România doar pentru banii pe care i-a câștigat acolo, dar nu a fost totul lapte cu miere, așa cum ar fi sperat. Câți bani a luat fostul Faimos de la Kanal D Odată ce s-a întors din Republica Dominicană, acesta a realizat cât de multe greșeli a făcut în trecut și a încercat să le repare, dar…

Read More

Deși este una dintre cele mai apreciate de public, Sensy își dorește să părăsească emisiunea Bravo, ai stil. Nu este pentru prima dată când are acest gând, dar este pentru prima dată când și-a făcut curaj să o spună în fața lumii. Blondina nu își mai găsește locul în competiție și consideră că ar fi mult mai bine pentru ea, dacă ar renunța la acest proiect. Sensy crede că ar trebui să plece Pentru a face lucrul acesta, are nevoie ca susținătorii ei să nu o mai voteze, așa că i-a rugat să nu o mai voteze în gala eliminatorie…

Read More

Ilinca Vandici nu mai prezintă Bravo, ai stil, dar nu vă faceți griji, este doar o problemă de moment. Vedeta a dispărut de micile ecrane din cauza unor probleme de sănătate, despre care nici ea, dar nici noul prezentator al emisiunii de la Kanal D nu au dat prea multe detalii despre starea în care se află vedeta. Victor Slav, noul prezentator Bravo, ai stil Ei bine, fostul partener de viață al Biancăi Drăgușanu a pășit cu foarte mari emoții în platoul emisiunii, chiar dacă nu era pentru prima dată când se afla acolo. Acesta a făcut parte, acum ceva…

Read More

Să fie de vină vremea de afară sau Gina Pistol chiar ar trebui să apeleze la ajutorul unui medic? Aceasta este întrebarea care zace pe buzele fanilor, după ce iubita lui Smiley a făcut o serie de dezvăluiri în mediul online. Mai mult de atât, ea a simțit să le ceară ajutorul fanilor, pe care simte că se poate baza de fiecare dată. Gina Pistol, probleme de sănătate Gina Pistol face ea ce face și reușește să atragă din nou toată atenția asupra sa. Blondina nu se simte deloc bine în ultimele bine și nu are deloc energie. Nu și-a…

Read More