Autor: Claudia Ioana

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

De câteva zile, în industria muzicală apele sunt destul de agitate. Protagoniștii celui mai recent scandal sunt nimeni alții decât Gheboasă și Jandarmeria Română. Deși a trecut aproape o săptămână de când artistul a urcat pe scena de la Untold, abia de acum încolo se înrăutățesc lucrurile. Ediția Untold de anul acesta a fost una nefastă pentru artiști, în special, pentru traperi. Deși poate părea surprinzător, statististicile de pe paltformele de streaming arată că cele mai ascultate genuri muzicale de la noi sunt manelele și trapul. Și, totuși, lumea s-a revoltat după prestația lui Gheboasă de la Untold. Gheboasă este…

Read More

Lidia Buble a ajuns să trăiască viața la care a visat mereu. Artista a muncit din greu pentru ca acum să își permită orice moft. De luni bune de zile, vedeta este numai în vacață și se răsfață cu cele mai exclusiviste escapade. Însă, chiar dacă alege locațiile pe sprânceană, asta nu înseamnă că nu are parte și de evenimente mai puțin plăcute. Cine o urmărește pe Lidia Buble știe foarte bine că vedeta adoră călătoriile. Cum banii nu sunt niciodată o problemă, artista a ales să investească sume destul de mari în propria persoană. Dincolo de faptul că își…

Read More

Daria Cuflic se numără printre ispitele din sezonul actual „Insula Iubirii” care a atras atenția tuturor. Senzuală și mereu cu replicile la ea, Daria și-a jucat foarte bine rolul de ispită, până în prezent. Răzvan, iubitul Emei nu i-a putut rezista farmacelor și, drept dovadă, a picat demult în plasa ei. Daria Cuflic este una dintre cele mai sexy ispite din acest sezon de la „Insula Iubirii”. Producția a ales toate ispitele pe sprânceană și se pare că focoasă moldoveancă și-a meritat din plin rolul în gașca fetelor. Anul acesta, în Thailanda s-a aflat și Maria Ilioiu, considerată de mulți,…

Read More

Începând de luni, bucureștenii vor avea parte de o surpriză. Șoferii vor trebui să își modifice traseul sau să găsească rute alternative, căci două dintre cele mai importante artere devin drum cu sens unic.  Șoferii care au trecut prin centrul Capitalei în ultimele luni sigur au observat lucrări de modernizare a carosabilului. Acum, aceste lucrări au ajuns la final, iar asta vine la pachet și cu unele modificări. Doar artere importante din inima Capitalei devin, începând de luni, cu sens unic. Strada Radu Beller și Calea Floreasca vor fi străzi cu sens unic începând de luni, 14 august, de la…

Read More

În ultimele săptămâni, Grecia s-a transformat dintr-un paradis al vacanțelor, într-un infern. Incendiile de vegetație au mistuit totul în calea lor. Unele dintre cele mai frumoase insule vizitate anual de turiști sunt doar scrum. Una dintre cele mai frumoase și populate zone din Grecia aproape că a devenit o ruină. Este vorba despe Attica, acolo unde, de mai bine de șase ani, aproape că nu este an în care să nu izbucnească un incediu de vegetație. Tot în Attica se află și capitala Greciei, Atena, ceea ce îi panichează și mai mult pe greci. Din 2017 și până în prezent,…

Read More

În ultima vreme, Wizz Air a reușit să supere mai mulți pasageri. Motivul este unul cât se poate de simplu. Zeci de curse au fost anulate în ultima vreme, spre nemulțumirea mai multor pasageri care își cumpăraseră bilete. În timp ce călătorii sunt furioși, Wizz Air aproape că ridică din umeri. Wizz Air este una dintre companiile care operează cele mai multe curse pe teritoriul României. În perioada verii, când mii de români își planifică vacanțele, operatorul aerian a reușit să strângă cele mai multe bile negre. Zeci de curse anulate, pasageri lăsați să aștepte ore în șir fără nicio…

Read More

Cei care doresc să aibă calitatea de rezervist sau de voluntar în cadrul Armatei Române o pot face acum. Structura MApN este în plină recrutare. MApN a publicat recent lista județelor pentru care este activă recrutarea rezerviștilor. Procesul de înrolare în calitate de rezervist este valabil în majoritatea zonelor țării. Mai exact, 38 de județe, la care se adaugă și Bucureștiul. În Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi…

Read More

Lidl este una dintre companiile care fac constant angajări. Tocmai din acest motiv, multă lume crede că angajații sunt tratați prost sau condițiile sunt unele greu de suportat. În schimb, realitatea este cu totul și cu totul alta. Lidl este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine de la noi din țară. Aproape că nu există județ din România în care să nu fie deschis un astfel de supermarket. Deși inflația se resimte mai mult ca niciodată la noi în țară, retailerul de origine germană continuă să facă profit în România. Constant, la raft sunt puse produse la promoție,…

Read More

Enoriașii din Timisoara pot spune că au trăit să le vadă pe toate. Mai nou, alături de sființi pictați pe perete, este și edilul comunei. Localnicii nu își explică cum de s-a ajuns aici și nici nu știu cum să reacționeze. Într-o biserică situată la 57 de kilometri de Timișoara s-a întâmplat inevitabilul. La slujba obișnuită de duminică, enoriașii din Tomnatic au avut parte de șocul vieții lor. În loc să se roage la sființi, au observat că se roagă la nimeni altul decât primarul localității. Edilul Stoian Vasiu stă lângă ceilalți sființi, astfel că enoriașii vor, nu vor trebuie…

Read More

S-a dezlănțuit iadul în Hawaii. Imaginele din ultima vreme sunt apocaliptice și par desprinse din filmele de groază. Incendiile de vegetație au distrus totul, iar insulele pe care turiștii își petreceau vacanțele au devenit scrum. Incendiile din Hawaii au șocat o lume întreagă. Flăcările au mistuit totul în jurul lor, inclusiv unele dintre cele mai cunoscute insule din zonă. Din păcate, pagubele nu au fost doar unele materiale, ci și umane. Flăcările au ucis 36 de persoane. Incendiul de vegetație a fost propagat în toată zona din cauza uraganului care a bătutu cu putere. Cea mai afectată zonă a fost…

Read More

Gheboasă este pe buzele tuturor de când a urcat pe scena de la Untold. Una dintre cele mai cunoscute piese ale artistului a scandalizat întreaga țara. Jurnaliști și nu numai îl pun la zid pe trapper pentru mesajele pe care l-ar fi promovat în fața a sute de mii de festivalieri. Gheboasă este unul dintre artiștii care a muncit din greu pentru succesul de acum. Emil Gabriel, pe numele ei, provine din Târgoviște, dintr-un cartier de unde i-a fost destul de greu să evolueze. Și, totuși, nu s-a dat bătut, iar pasiunea lui pentru muzică l-a condus la succesul de…

Read More

Din această toamnă, românii vor mai resimți o schimbare de proporție. Este vorba despre taxa de garanție pe ambalaj. Cum funcționează aceasta și ce schimbări va aduce bugetului românilor? Din 30 noiembrie, în țara noastră se va aplica o nouă taxă. Este vorba despre taxa de garanție ambalaje, pe care consumatorii români o vor suporta din plin. Sistemul garanție-returnare se aplică doar ambalajelor din aluminiu, plastic sau sticlă. Acest sistem a fost gândit special pentru a proteja mediul înconjurător și pentru a încuraja oamenii să recicleze. Potrivit acestei măsuri, românii vor trebui să plătească o taxă de 50 de bani.…

Read More