Pepe este pregătit pentru schimbări majore în viața lui. Artistul a fost mereu discret cu planul personal, dar o asemenea veste nu o putea ține doar pentru el. Recent, prezentatorul „Te cunosc de undeva” a anunțat că anul acesta va deveni tătic pentru a treia oară. Pepe și Yasmine Ody sunt mai fericiți ca niciodată. Relația lor a evoluat cum nu se putea mai bine, iar lucrurile devin din ce în ce mai serioase. Chiar dacă nu au o veșnice împreună, cei doi au rezonat din prima clipă și au realizat că merită să rămână unul lângă celălalt. Pepe era…
Autor: Claudia Ioana
Dan Capatos a demonstrat că atunci când faci ceea ce îți dorești, publicul rezonează cu tine. Ani de zile, Dan a jonglat cu diverse poziții în domeniul media, dar aparițiile pe micul ecran i se potrivesc de minune. Deși are un public numeros, nu mulți sunt cei care știu că aceasta a fost jurnalist de investigații înainte de a intra în lumea vedetelor. Dan Capatos a scris istorie în lumea televiziunii. Aceasta prezentintă una dintre cele mai longevive emisiuni de pe tronsonul de noapte, iar fanii i-au rămas mereu alături. Dan a reușit să își consolideze în timp statutul de…
Ștefan Bănică Jr. nu are nevoie de prea multe prezentări. Juratul de la „X Factor” a reușit să își pună amprentă asupra domeniilor în care activează, fie că este vorba de cel muzical sau actoricesc. Experiența pe care o are în spate îi permite acestuia să fie obiectiv atunci când vine vorba de emiterea unor păreri avizate. Ștefan Bănică Jr. face parte din categoria artiștilor care au pus o cărămidă importantă la evoluția muzicii din ziua de ea. Partenerul Laviviei Pârva a fost meru un profesionist și i-a plăcut să facă lucrurile ca la carte. Tocmai de aceea a acceptat…
Iulia Albu și fiica ei, Mikaela au o relație specială și, înainte de toate, sunt cele mai bune prietene. Concurenta de la „Dancing on ice” nu se ascunde după deget și a recunoscut că are anumite limitele pe care i le impune fiicei sale. Iulia Albu se implică foarte mult în creșterea și educarea Mikaelei, fetița pe care o are din căsnicia cu Mihai Albu. Vedeta a vrut să îi insufle celei mici cele mai bune valori, iar amprenta ei se vede. Chiar dacă Iulia este recunoscută pentru extravaganța ținutelor, când vine vorba de fiica ei, designerul abordează o altă…
Dan Capatos a fost mereu protectiv cu familia sa. Prezentatorul „XNS” nu a simțit nevoia să îi expună pe soția și pe copilul lui în lumina reflectoarelor, mai ales că știe că această lume are două tăișuri. Recent, în podcastul lui Mărușă, Capatos a fost mai darnic ca niciodată în declarații despre băiețelul lui. Dan Capatos a vrut de la început ca realizările sale profesionale să vorbească pentru el. Vedeta de la Antena Stars nu și-a adus niciodată familia în discuție, ci, din contră. Capatos a vrut ca aceasta să stea departe de domeniul lui de activitate și nu regretă…
Edward Sanda este unul dintre artiștii care a descoperit de la o vârstă destul de fragedă succesul. Piesele sale au milioane de vizualizări și sunt fredonate de mii de fani. Totuși, soțul Cleopatrei Stratan a reușit să se mențină cu picioarele pe pământ, așa că nu-i înțelege pe cei care n-au făcut același lucru. Edward Sanda este una dintre descoperirile lui Randi. Cei doi au tras mult timp voci în studio până când au realizat că Edward are potențial. Astfel, artistul a întregistrat prima lui piesă alături de Ioana Ignat, iar de aici până la un adevărat succes a mai…
Zanni a fost mereu un tip asumat și nu i-a fost rușine cu trecutul lui. Încă de la primele apariții la TV, „protejatul” lui Alex Velea a povestit cu lux de amînunte prin ce a trecut când era doar un copil. Povestea lui este una emoționantă și a reușit să smulgă lacrimi chiar și de la cei mai duri. Zanni a demonstrat că nimic nu este imposibil atunci când îți propui ceva. Artistul a copilărit la un orfelinat, iar asta l-a făcut să fie mai puternic ca niciodată. Chiar dacă multe persoane din anturajul lui nu i-au dat prea multe…
Viorica și Ioniță de la Clejani au cântat și au încântat de-a lungul timpului milioane de fani. Faptul că sunt cei mai buni din domeniu nu mai este un secret pentru nimeni, așa că tariful lor se explică. În timp ce unora li se pare mult prea mult, alții sunt de părere că spectacolele lor își fac toți banii. Viorica și Ioniță de la Clejani au muncit atât de mult, încât numele lor nu a mai avut nevoie de nicio prezentare. Artiștii au cucerit cu muzica lor o întreagă țară și nu numai. Piesele lor au răsunat și peste hotare,…
Andrei Duban este un exemplu de ambiție și perseverență. Actorul a fost mereu ținta glumelor din cauza kilogramelor în plus, așa că a decis să facă schimbări radicale. Acum, soțul Grațielei este de nerecunoscut și declară că este în cea mai bună formă a lui. Andrei Duban este unul dintre cei mai talentați actori de la noi. Aceasta a avut mereu câteva kilograme în plus, dar nu își făcea griji pentru asta. Faptul că era talentat și că era apreciat pentru asta, era tot ceea ce conta pe el. Până într-o zi când a realizat că sănătatea lui este pe…
Dani Oțil este recunoscut pentru longevitatea emisiunii de la Antena 1 și, mai nou și pentru business-ul pe care îl are. De câțiva ani, soțul Gabrielei Prisăcariu deține o afacere de succes în una dintre zonele cheie ale Capitalei. În timp ce unii i-au etichetat prețurile ca fiind „piperate”, se pare că salariile angajaților nu intră în această categorie. Dani Oțil a demonstrat că poate îmbina utilul cu plăcutul. Pe lângă emisiunea pe care o moderează cu succes, vedeta Antenei 1 s-a impus și pe piața restaurantelor. The Grill, afacerea lui Dani este una prosperă și se pare că i-a…
Andreea Antonescu a crescut, atât la propriu, cât și la figurat, în lumina reflectoarelor. Vedeta s-a maturizat alături de colegaa ei de scenă, Andreea Bălan și, chiar dacă s-au certat, acum, sunt cele mai bune prietene. Viața Andreei Antonescu a fost mereu un subiect de interes pentru fani, mai ales că aceasta a încercat să fie destul de secretoasă. Andreea Antonescu nu a fost niciodată prea darnică în detalii legate de viata ei personală. Vedata a vrut ca fanii să o știe și să o recunoasă pentru reușitele ei profesionale, care nu sunt deloc puține. În perioada în care a…
Denise Rifai este o profesionistă prin definiție. Prezentatoarea are una dintre cele mai urmărite emisiuni la nivel național. Asta, de cele mai multe ori, vine la pachet și cu o presiune enormă. Vedeta a recunoscut că formatul „40 de întrebări cu Denise Rifai” este unul destul de complex, mai ales că invitații sunt mereu diferiți. Denise Rifai este una dintre vedetele care s-a refăcut remarcată în lumea televiziunii încă de la început. Denise a avut șansa de a prezenta o emisiune diferită față restul celor existente pe piață, iar asta a stârnit mereu interesul publicului. Vedeta a avut în față…