Autor: Bianca-Ioana Cimpoi

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

Cornelia Patrichi a făcut primele declarații după șase ani de la moartea soțului său. Pe data de 1 aprilie, acesta ar fi împlinit 78 de ani. În familia sa, va mai apărea un copil întrucât soția fiului celor doi este însărcinată și va naște în luna iunie încă o fetiță. Din păcate, nici pe prima nepoată Cornel Patrichi nu a cunoscut-o. Acesta a murit după o perioadă lungă în care s-a luptat cu cancerul pulmonar.  Cornelia Patrichi, declarații la șase ani de la moartea coregrafului În prezent, Cornelia Patrichi se află în Italia, acolo unde va marca ziua pe care…

Read More

Bogdan Vlădău și Gina Chirilă formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă. Familia lor este completă de când a apărut în viața lor micuța Katia, care le face zilele mai frumoase. Chiar dacă pare că au o relație perfectă, discuțiile nu sunt nelipsite, iar cei doi au vorbit despre un astfel de episod. Gina Chirilă: „Am fost impulsivă, după care n-am mai vorbit nimic” Cei doi și-au dorit să plece într-o vacanță de vis în Bali, dar lucrurile nu au stat deloc așa. Invitați în cadrul emisiunii „La Măruță”, Bogdan Vlădău a povestit că el trebuia să…

Read More

În anul 2021, Magda Pălimariu anunța că s-a căsătorit cu Ionuț Eriksen, un om de afaceri. Cei doi nu au putut pleca în luna de miere din cauza restricțiilor impuse pandemie. Magda Pălimariu, pregătită să devină mamă În cadrul unui interviu acordat recent, prezentatoarea Tv a mărturisit că își dorește să devină mamă. În prezent, Magda Pălimariu se împarte între România și Norvegia, de aceea a decisă nu să mai prezinte rubrica meteo de la Pro Tv. Prezentatoarea Tv a mai spus că nu se grăbește atunci când vine vorba de acest aspect și că divinitatea îi va oferit tot…

Read More

Cornelia și Lupu Rednic formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă. În luna octombrie, cei doi împlinesc 30 de ani de căsnicie. Artiștii s-au căsătorit de tineri, Cornelia având 17 ani, iar Lupu Rednic 23. Cuplul nu își va reînnoi jurămintele, așa aleg să vadă alte cupluri.  Cornealia Rednic: „Trebuie să-l accepți pe celălalt așa cum” Recent, artista a acordat un interviu în cadrul căruia a mărturisit cum relația cu Lupu Rednic a rezista atâția ani. Cornelia Rednic a precizat că este foarte important într-o relație ca partenerii să se accepte și să se tolereze. „Secretul căsniciei?…

Read More

TJ Miles și Marian Drăgulescu se înțeleg de minune cu Războinicii. Acest lucru nu este văzut bine de ceilalți Faimoși. Printre cei mai enervați de apropierea celor doi de Războinici se numără CRBL, care nu a ezitat să critice în termeni duri prietenia lor.  CRBL: „E tupeu, obrăznicie, atitudine, infatuare, discriminare” Un nou conflict a izbucnit în tabăra Faimoșilor după ce echipele s-au unit. Se pare că acest lucru nu le face neapărat bine, este de părere CRBL, care a criticat dur apropierea lui TJ Miles și Marian Drăgulescu de Războinici. Pe de altă parte, băieții din echipa Războinicilor sunt…

Read More

Andreea Tonciu a făcut parte din echipa Faimoșilor. Chiar dacă a petrecut doar trei săptămâni în jungla din Republica Dominicană, Andreea Tonciu nu s-ar mai întoarce în competiție dacă ar avea ocazia.  Andreea Tonciu: „N-aș mai repeta niciodată această experiență” Vedeta a mărturisit în cadrul unui interviu că ar fi plecat după primele cinci zile după ce a ajuns în Republica Dominicană. Chiar dacă traiul în junglă nu a fost deloc ușor, aceasta a rezistat trei săptămâni. „Trei săptămâni am fost plecată la Survivor, doar atât am rezistat. Bine, după cinci zile voiam să plec acasă”, a spus Andreea Tonciu pentru…

Read More

Consiliul de nominalizări scoate la iveală antipatiile dintre Războinici și Faimoși. De această dată, cei care nu au ezitat să își arunce vorbe grele sunt Ionuț Popa și CRBL. Echipa Faimoșilor era deja împărțită în două tabere, dar lucrurile au evoluat și mai mult în acest sens. Tot mai multe tensiuni între Războinici și Faimoși În urmă cu câteva ediții, între Faimoși au existat câteva tensiuni. TJ Miles și Marian Drăgulescu au criticat atitudinea Elenei Chiriac și a lui CRBL. Acest lucru a dat naștere unui conflict de proporții. TJ Miles și Marian Drăgulescu sunt de părere că Elena Chiriac…

Read More

Meteorologii au vești bune pentru cea de-a doua zi a săptămânii. Vremea începe să se încălzească, iar temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil pe toată durata zilei în nordul și estul țării, iar în centru se va înnora în a doua parte a zilei. Temperatura maximă va fi 19 grade, iar minima se va situa în jurul valorii de -3. Dimineața, în zone restrânse va fi ceață și brumă.  Prognoza meteo, 5 aprilie Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile vor crește astăzi. Cerul va fi variabil pe toată durata…

Read More

Aprilie se anunță o lună bună pentru majoritatea zodiilor, doar că unii nativi nu vor avea parte de acest lucru. Problemele nu îi vor ocoli, așa că vor fi nevoiți să își consume energia să le rezolve. Situațiile nu vor fi deloc ușoare și se vor simți copleșiți de griji. Nici conflictele nu îi vor ocoli în această perioadă, așa că pentru acești nativi, luna aprilie nu va fi cea mai ușoară perioadă din viața lor. Astrele au vești mai bune pentru luna viitoare, când vor scăpa de griji și vor reuși să își recapete energia.  Săgetătorii vor intra în…

Read More

Fosta concurentă a părăsit „Survivor România” cu dureri foarte mari la genunchi. Deși și-ar fi dorit să rămână mai mult în competiție, problemele de sănătate nu i-au dat pace Nataliei Duminică. Medicul nu i-a mai dat voie de trasee, așa că a fost nevoit să plece din competiție.  Natalia Duminică: „Îmi propun un tratament profesional pentru genunchiul meu” Recent, fosta concurentă a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre experiența din Republica Dominicană. Natalia Duminică a mărturisit că are și acum probleme de sănătate după participarea la emisiune și că îi va lua ceva timp să se recupereze.…

Read More

Astrele sunt extrem de darnice pentru o zodie care își va îndeplini toate dorințele în această săptămână. Se pare că eforturile au început să dea roade. Nativii acestei zodii vor fi mai mult decât fericiți să vadă că eforturile lor nu au fost în zadar. După o perioadă în care astrele nu au avut vești prea bune pentru ei, lucrurile încep să se îmbunătățească.  Racii sunt norocoșii săptămânii Astrele s-au aliniat perfect pentru nativii Rac. Ei sunt norocoșii săptămânii și vor reuși să își îndeplinească tot ceea ce și-au propus. Nativii Rac sunt extrem de ambițioși în această perioadă și…

Read More

Adriana Trandafir este una dintre cele mai apreciate actrițe. Chiar dacă se afișează mereu cu zâmbetul pe buze, aceasta a trecut printr-o dramă. Mama a fost grav bolnavă, iar după moartea sa, a aflat că este de fapt, adoptată.  Adriana Trandafir: „Mi-au rămas în minte sfaturile mamei mele” Actrița în vârstă de 65 de ani a mărturisit în cadrul unui interviu drama prin care a trecut. De la mama sa, Adriana Trandafir a învățat foarte multe. Aceasta este de părere că de la cea care i-a dat viață să fie înțeleaptă. Ba mai mult, actrița a mai spus că ține…

Read More