În consiliu, Alexandra Duli a fost propusă spre eliminare de Blaze, iar ultimele reacții ale publicului au determinat-o pe Ramona, mama acesteia să intervină și să îi ia apărarea fiicei sale. Fanii sunt de părere că locul blondinei nu este în cadrul emisiunii, de aceea vor să plece acasă. Mama Alexandrei Duli: „Ea își spune întotdeauna punctul de vedere, nu se ascunde” Tânăra a fost propusă spre eliminare, iar mama sa i-a luat apărarea după valul de critici pe care blondina l-a primit. Ramona, mama sa nu își dorește ca Alexandra Duli să revină acasă așa de devreme și este…
Autor: Bianca-Ioana Cimpoi
Postul reprezintă perioada de curățare sufletească. Românii țin cont tot mai mult de spusele Bisericii cu privire la relațiile intime în Postului Paștelui. Preoții sunt de părere că este bine să renunțăm la acest lucru măcar în această perioadă. Ce spune Biserica despre acest subiect Postul nu înseamnă doar abținerea de la carne și lactate. Preoții sunt de părere că oamenii trebuie să se abțină de la relațiile intime în perioada Postului Paștelui. „Postul are ca rol disciplinarea omului atât în sens trupesc, cât şi sufletesc. Dacă vorbim de plăcerile trupeşti, ele sunt numai o parte a problemei, dar plăcerile…
Edi, fiul lui Leo Iorga a mărturisit în cadrul unui interviu cât de greu i-a fost să treacă peste moartea tatălui său. Regretatul artist s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu cancerul. Recent, acesta a mărturisit că a început să îl viseze pe tatăl său, ceea ce înainte nu se întâmpla mai deloc. Fiul lui Leo Iorga: „Trei zile la rând l-am tot visat” Edi a povestit că acum câteva zile, l-a visat pe tatăl său în niște situații cel puțin ciudate. Fiul regretatului artist a mărturisit cum i-a părut în vis tatăl său. „De curând, nu…
Fanii au fost surprinși de faptul că Mihaela Stan pleacă acasă. Aceștia nu au ezitat să lase câteva comentarii prin care își exprimă nemulțumirea pentru ceea ce s-a întâmplat în emisiune. Unii fani sunt de părere că totul ar fi de fapt regizat, de aceea sunt de părere că nu este corect ceea ce i s-a întâmplat concurentei. Fanii „Survivor Romania”, deranjați de eliminarea Mihaelei Stan Fanii sunt revoltați după ce tânăra a fost eliminată și sunt de părere că totul parte dintr-o strategie pusă la cale de cei care se află în spatele emisiunii. Publicul este de părere că…
Anastasia Lazariuc se înțelege de minune cu fiica sa, care și-a aniversat ziua de naștere pe 12 aprilie. Același lucru se poate spune și despre relația artistei cu nepoții săi, mărturisind că aceștia au crescut frumos după separarea Ilenei Lazariuc de Ion Ion Țiriac. Anastasia Lazariuc: „Anii au trecut relativ repede” Întrebată cum se înțelege cu nepoții săi, artista a mărturisit că are o relație specială cu ei și că este recunoscătoare divinității pentru că aceștia sunt în viața ei. Din partea fiului ei, Andrei are două nepoate, iar din relația Ilenei cu fiul lui Ion Țiriac au rezultat doi…
Ieri, 12 aprilie 2022, Ștefan Manolache a fost trimis în judecată. Decizia vine după ce acesta a fost acuzat că a făcut trafic de droguri. În prezent, acesta încearcă să dovedească faptul că este nevinovat. În urmă cu cinci ani, a fost deschis un dosar pentru traficul de droguri. La acea vreme, Ștefan Manolache avea rolul de martor. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar acum este inculpat. Ștefan Manolache: „Eu nu am nicio treabă cu traficul de droguri” Recent, fostul iubit al Evei Zaharescu a vorbit despre dosarul în care este implicat. Acesta a mărturisit că în prezent, încearcă să…
Mihai Neșu a fost invitat în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”. Acesta a mărturisit clipele grele prin care a trecut după ce s-a accidentat pe terenul de fotbal. Acesta a ajuns într-un scaun cu rotile, iar acesta s-a simțit dezamăgit de ceea ce i se întâmplase. Mihai Neșu: „Credeam că o să mă fac bine instantaneu, fără să fac nimic” Fostul fotbalist a mărturisit că inițial, nu credea că se va mai putea recupera, ceea ce s-a întâmplat. Atunci, Mihai Neșu era foarte dezamăgit de tot ceea ce i se întâmplase, așa că nu a mai vrut să meargă…
Deși inițial, Alexandru Arșinel nu se gândea să se retragă din teatru, problemele de sănătate nu își mai găsesc rezolvare. La 82 de ani, actorul se gândește că acest moment va veni cât mai curând. Chiar și așa, nu își dorește să se retragă până când nu va ține un ultim spectacol, care să marcheze acest eveniment. Alexandru Arșinel: „Eu încerc să mai fac față un timp, după care o să mă cam retrag” În ultima vreme, actorul s-a confruntat cu probleme de sănătate, iar situația nu pare să se îmbunătățească deloc. Vârsta își spune cuvântul, acesta mărturisind că respiră…
Ilinca Vandici este una dintre cele mai apreciate prezentatoare din România. Pe măsură ce a apărut tot mai mult pe micul ecran, au apărut și proiectele care erau mai bine plătite. Dar lucrurile nu au stat dintotdeauna așa. Recent, prezentatoarea Tv a vorbit despre speculațiile care au apărut în urmă cu mai mult timp. Atunci, se zvonea că aceasta ar fi invidioasă pe salariul de 20.000 de euro pe care îl primea Gabriela Cristea pe atunci când erau colege la Kanal D. Ilinca Vandici: „E treaba mea ce fac eu, cât câștig eu” În cadrul emisiunii „40 de întrebări” cu…
Lacrimi de bucurie pentru Ovidiu Lipan Țăndărică după ce fiul și nora sa i-au dat vestea cea mare. În curând, va deveni bunic pentru a doua oară. Artistul are un nepot în vârstă de doi ani. Peste câteva luni, va apărea și o fetiță în familia artistului. Ovidiu Lipan Țăndărică: „Asta cu bunic e o chestie care mi se pare o ciudățenie!” Artistul este în culmea fericirii de când a aflat că va deveni bunic pentru a doua oară. Chiar dacă pe primul nepot nu a avut ocazia să îl vadă din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Ovidiu Lipan Țăndărică…
Eva Zaharescu este studentă la o facultate din Londra, unde studiază design vizual și grafică, iar de când este departe de casă, tânăra a învățat să se descurce singură. Pentru fiica Andreei Berecleanu, Marea Britanie este acasă de patru ani, iar recent a vorbit despre cum s-a schimbat viața sa de când este departe de familie. Eva Zaharescu: „Mama e mândră de mine și de asta sunt foarte fericită” În cadrul emisiunii Teo Show, tânăra a mărturisit că și-a făcut noi prieteni printre care și români. Întrebată ce fel de persoane sunt londonezii, Eva Zaharescu a spus că s-a integrat…
Recent, Bursucu a vorbit despre colecția pe care dă cei mai mulți bani atunci când vine vorba de garderobă. Prezentatorul Tv a vorbit despre pasiunea sa pentru adidași, dar și cum a început totul. Bursucu: „Nu am stat niciodată să le număr, dar am foarte multe perechi de adidași” Prezentatorul Tv a mărturisit că are atât de multe perechi de adidași încât nu știe câte are. Pe cea mai scumpă pereche a dat 1000 de euro. Acesta a mai spus că nu a stat niciodată să le numere întrucât este un mare fan. Chiar și așa, prezentatorul Tv a spus…