În anul 2005, Adriana Iliescu a uimit pe toată lumea și a devenit cea mai în vârsta mama din România. Aceasta a dat naștere unei fetițe. Timpul a trecut iar Eliza a devenit acum o adevărată domnișoară. A intrat la facultatea pe care și-a dorit-o și vrea să îi calce pe urme mamei sale. Adriana Iliescu este foarte mândră de fata sa. Eliza Iliescu este de acum studentă. Tânăra a fost șefă de promoție la Colegiul „Dimitrie Paciurea” și a luat bacalaureatul cu o medie peste 9.50. Acum, a dat examenul de admitere la facultate și l-a luat cu biro.…
Autor: Alina Drăgan
Pavel Bartoș numai ce s-a întors dintr-o vacanță extraordinară. Actorul a profitat de zilele liber, și-a luat familia și a plecat departe de România. Acesta a ajuns în Statele Unite ale Americii, acolo unde s-a bucurat de toate atracțiile turistice, dar s-a și revăzut cu prieteni vechi. Pavel Bartoș s-a întors recent dintr-o vacanță la care visa de trei ani. Acesta le-a promis soției și fetelor sale de mult că le va duce peste Ocean, iar acum dorința tuturor s-a împlinit. Cu toții au fost încântați de vacanța de peste hotare și au bifat cele mai importante atracții. Aceștia au…
Prima zi de școală a adus și evenimente neprevăzute și șocante. O fată de 15 ani a fost înjunghiată de o colegă. Totul s-a întâmplat după festivitatea de începere a noului ani școlar. Victima a fost transportată la spital, unde a primit îngrijirile necesare. Părinții vor acum să depună plângere la Poliție. Luni, 5 septembrie, un incident șocant a avut loc pe strada Jiului, din cartierul Bucureștii Noi din Capitală. După festivitate de începere a anului școlar, în drumul spre casă, o elevă de 15 ani a fost înjunghiată de către o colegă. Se pare că fata care a atacat-o…
În anul 2014, Bănel Nicoliță și Cristina și-au unit destinele și au pornit împreună pe un nou drum. Deși părea că totul merge bine, cei doi au divorțat în secret în urmă cu doi ani. De atunci drumurile acestora s-au separat, iar cele două fetițe ale cuplului au rămas alături de mamă. Cât de mult se implică acum Bănel Nicoliță în creșterea celor mici? Cristina, fosta soție a lui Bănel Nicoliță, a dat din casă și a vorbit despre relația pe care sportivul o are cu cele două fiice ala sale. Se pare că acesta este un tătic responsabil. Își…
Lidia Buble a acceptat provocarea „Sunt celebru, scoate-mă de aici” și este gata să își învingă toate temerile și fricile. Artista are câteva lucruri de care se teme îngrozitor, însă sper că se va întoarce liberă de orice frică. Contra așteptărilor, vedeta nu se teme de insecte, șerpi sau șoareci. Emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a început testul, iar concurenții deja au fost nevoiți să își înfrângă temerile. Majoritatea concurenților se tem de tot ce mișcă, de la insecte la șerpi, însă există și excepții. Lidia Buble se numără printre cei care fac notă discordantă, acesteia fiindu-i frică de…
În urmă cu ceva timp, Paul Diaconescu, unul dintre concurenții „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a trecut prin momente grele. Acesta a descoperit că are o tumoră benignă și a ajuns pe masa de operație. Din fericire, intervenția a avut succes, iar starea acestuia este acum una bună. Însă actorul a avut destul de mult de suferit. Atunci când se aștepta mai puțin, Paul Diaconescu a primit o veste ce l-a lăsat fără cuvinte. Acesta a aflat că are o tumoră benignă de 5 centimetri, ce trebuia operată imediat. Actorul a făcut toate demersurile necesare și la scurtă vreme a…
După ce s-au ciocnit și au scos scântei în jungla din Republica Dominicană, Emil Rengle și Cătălin Zmărăndescu au revenit la sentimente mult mai bune. După ce competiția „Survivor” s-a terminat și cei doi s-au întors în țară au început să construiască o relație frumoasă de prietenie. Acum, cei doi se înțeleg de minune, iar Cătălin Zmărăndescu deja vrea să îi fie naș la nuntă coregrafului. Recent, Emil Rengle și-a aniversat ziua de naștere. Cu această ocazie coregraful a dat o petrecere de zile mari, de la care nu au lipsit nici unii dintre foștii săi colegi de la „Survivor”.…
Începutul de toamnă aduce și începutul unui nou an școlar. Elevii deja au bifat prima zi, iar cu această ocazie vedetele și-au reamintit de vreme în care și ele pășeau cu emoții în sala de clasă. Printre nostalgicii ce și-au reamintit de acele vremuri se numără și Mihai Trăistariu. Artistul abia aștepta prima zi de școală și asta pentru că era un elev strălucit. Mihai Trăistariu își amintește cu bucurie de vreme când încă se afla pe băncile școlii. Se pare că artistul abia aștepta începutul anului școlar și se bucura din plin de tot ce însemna asta. Cântărețul spune…
Emil Rengle a ajuns la vârsta de 32 de ani și își dorește ca ușor, ușor viața lui să se așeze. Acesta mai are câte ceva de explora, iar la final și dorește o familie. Indiferent de partener, coregraful se vede la casa lui, căsătorit și cu mulți copii. Chiar dacă nu a găsit încă persoana potrivită, Emil Rengle speră că toate dorințele i se vor îndeplini. Emil Rengle a ajuns la vârsta de 32 de ani și deja se gândește la o familie. Chiar dacă își mai dorește să mai exploreze puțin, coregraful știe clar ce își dorește și…
Saveta Bogdan pare că nu a avut prea mult noroc în dragoste. Artista a fost căsătorită de două ori și ambele relații nu s-au terminat prea bine. Dacă primul soț a decedat la doar doi ani de la căsătorie, cel de-al doilea a înșelat-o și mai apoi a părăsit-o pentru o femeie mai tânără. Acum, artista are o relație de durată cu un avocat, însă nu a mai ajuns în fața altarului. Saveta Bogdan a fost urmărită pentru o lungă perioadă de ghinion în dragoste. După eșecul primei căsnicii, artista a pășit în alta și mai toxică. Mai exact, bărbatul…
Horia Brenciu este unul din personajele spumoase și efervescente din lumea mondenă românească. Artistul este expansiv, plin de energie și mereu cu vorbele la el. Nimeni nu și-l poate imagina altfel, însă acest a recunoscut că atunci când era doar un adolescent lucrurile stăteau diferit. Horia Brenciu era un tânăr timid și tăcut. Horia Brenciu este o explozie de energie și voie bună. Mereu este cu zâmbetul pe buze, extrem de vocal și deschis. Însă, atunci când era încă elev la liceu, artistul era total diferit, mai ales atunci când venea vorba de domnișoare. Deși multora le vine greu să…
Este zi de luni, iar săptămâna trebuie începută cu zâmbetul pe buze. Așa că am pregătit pentru tine un banc care cu siguranță de va amuza copios. Protagonistul de astăzi este Bulă. Acesta își uimește profesoara atunci când dă răspunsul la întrebarea: care este cel mai rapid lucru din lume. Deznodământul este hilar. Bancul zilei Profesoara la școală: Vă rog s-mi spuneți care ar fi, după părerea voastră cel mai rapid lucru din lume. – Eu cred ca cel mai rapid lucru din lume e gândul, spune Ionel. – Cum așa? – Te gândești la cineva și nici nu-și dai…