AUR depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu

Președintele AUR, George Simion, a anunțat marți că parlamentarii AUR, S.O.S. România și POT depun la Camera Deputaților o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Documentul, intitulat „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilință”, este susținut de reprezentanți AUR, S.O.S. România, POT, parlamentari neafiliați și un membru al grupului minorităților.
Simion a afirmat că este pregătit să discute cu fiecare parlamentar pentru a-i convinge să voteze moțiunea. „Facem un apel la români să le ceară parlamentarilor lor să voteze împotriva premierului NORDIS. Știu că sunt nemulțumiți și în PSD și în PNL. Acum e un moment propice să fie alături de poporul român”, a declarat liderul AUR.
În timpul conferinței de presă, Simion a criticat și poziția USR, afirmând că dacă aceștia nu votează moțiunea, ar arăta că sunt în buzunarul lui Nordis. „USR dacă nu va vota această moțiune, arată că stă și el în buzunarul lui Nordis”, a menționat el.
În replică, liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a intervenit afirmând că Simion este cel care ar fi primit sprijin de la PSD la alegerile anterioare. „Îl aud pe Simion care ne acuză pe noi că îl ținem în brațe pe Ciolacu. Dacă ar fi făcut pe sfert opoziție la PSD cât am făcut noi USR-ul, ar fi putut să comenteze”, a declarat Moșteanu.
El a susținut că deși Marcel Ciolacu trebuie să plece, este important să se stabilească ce se întâmplă ulterior pentru a evita instabilitatea politică. Moșteanu a acuzat și o posibilă înțelegere între Simion și Ciolacu, menționând că acțiunile lui Simion par să ajute actuala conducere guvernamentală.
Depunerea moțiunii de cenzură a fost anunțată și săptămâna trecută de S.O.S. România, dar a fost amânată. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat că au fost strânse 154 de semnături, însă se așteaptă și sprijinul USR, care a anunțat că nu va susține moțiunea.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨