Augustin Viziru este un actor cunoscut în vârstă de 41 de ani. Acesta s-a făcut remarcat de o populație întreagă în urma interpretării unor serii de roluri în telenovelele din cadrul fostului post de televiziune ”Acasă TV”, care au avut un mare succes.
Tânărul a jucat și în alte filme precum Poveste de cartier, Faci sau taci, Ghinionistul și multe altele. Foarte mulți știu deja ca prima sa încercare în carieră a fost în domeniul muzical alături de fratele său Lucian Viziru. Formația celor doi nu a rezistat, Augustin considerând ca nu rezonează cu domeniul muzical. Așa ca acesta s-a axat pe domeniul actoriei și nu a dat greș.
De curând, Augustin Viziru a fost invitat în cadrul unui podcast coordonat de Radu Țibulcă. Acolo, a povestit despre perioada din adolescență când juca la cazino, dar și cum a ajuns să se împrumute la cămătari. Greșeala lui Augustin Viziru a fost că nu a profitat de jocurile cu păcănele gratis. Ideal pentru un jucător este să se folosească de aceste jocuri gratis pentru a evita adicția și a rămâne într-o zonă de echilibru cât mai mult timp posibil.
Ce sume colosale câștiga Augustin Viziru la jocurile de noroc și cum a ajuns să se împrumute la cămătari
Viziru a povestit că la 15 ani obținea 1.000 de dolari din biliard, fiind cea mai mica sumă, apoi au urmat altele colosale.
Am mers la Universitate, pe colț acolo era un club de biliard cu două mese. Când am intrat acolo, la o masă se juca biliard și cealaltă era plină cu bani. Era acoperită cu bani și eu am rămas șocat. Se juca pe foarte mulți bani. Asta se întâmpla în 1992 sau 1993, se juca pe dolari, mărci, lei. Asta a fost primul meu contact cu viața dubioasă, de stradă. Eu vedeam la toți din jurul meu ce capacitate aveau să citească oamenii din priviri. Te simțea dacă erai fraier, dacă erai șmecher te lăsa în pace.
Apoi am descoperit biliardul, unde în cea mai proastă zi, la 15 ani, făceam o mie de dolari și de acolo toate jocurile posibile. Jucam absolut toate jocurile. Bowling, biliard, darts, mașinuțe, toate jocurile, absolut orice. Mi-a plăcut mie zona asta mai mult.” a declarat actorul.
Augustin a și pierdut foarte mulți bani în acea perioada, așa că din dependența pentru cazino, acesta a ajuns să se împrumute și la cămătari
”În momentul când începeam să pierd, începea adrenalina, ăla era drogul de care aveam eu nevoie. Senzația aia. Luam bani de la cămătari, îți dai seama. Dacă venea unul în cazino și-mi zicea să iau un milion de euro să joc, luam. Fenomenul casino despre asta e vorba. (…)
Eu intram leu în casino și ieșeam pisică. De fiecare dată. Acum s-ar supăra casinourile pe mine, dar la câți bani le-am dat, să fie sănătoși. (…) Eram la casino, și aveam și ceva datorii mai mari. Nu vreau să vorbesc despre sume că sunt mulți oameni care se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta și eu mi-am bătut joc de sume mari de bani. Sume destul de mari”, a mai mărturisit Augustin Viziru, în calitate de invitat la podcastul lui Radu Țibulcă.