Reclamă

Augustin Viziru și fratele lui, Lucian, au cucerit mii de doamne și domnișoare cu rolurile din telenovelele românești. Cei doi au dat naștere unor personaje pe care  publicul nu le va uita așa ușor. Deși au trecut ani buni de la aparițiile lor în seriale, Augustin a recunoscut că i-ar plăcea să mai repete istoria alături de fratele lui.

Augustin Viziru și Lucian au colaborat de multe ori pe partea profesională. Cei doi au avut roluri în aceleași seriale produse de Ruxandra Ion și au intrat imediat la inimile celor de acasă. După ce s-au încheiat filmările, frații Viziru nu au mai cochetat la fel de mult cu actoria. Atât Lucian, cât și Augustin și-au găsit alte pasiuni.

Augustin Viziru își dorește o colaborare cu fratele său, Lucian

Spre deosebire de Lucian, Augustin Viziru a mai bifat câteva roluri, dar, în producții cinematografice. Actorul a recunoscut că actoria îi curge prin vene. Augustin este foarte conectat cu scena și îi este foarte greu să rupă orice tangență cu acest domeniu. Augustin și-ar dori foarte mult să reia proiectele cu fratele său și, de ce nu, să joace împreună în aceiași producție.

„Ideea e că eu mi-aș dori foarte mult să joc cu el. Așa cum a declarat și el, cred că cea mai frumoasă perioadă din viața noastră a fost atunci când am filmat împreună la «Regina».

Eu asta mi-aș dori, să facem proiecte împreună. Piața românească crește, Doamne ajută, avem talente. Forță de muncă trebuie să avem. Mai departe, le descurcăm pe toate.”, a declarat Augustin Viziru pentru Click.

Augustin Viziru nu a negat faptul că relația dintre el și Lucian nu mai este la fel de apropiată ca înainte. Cei doi s-au distanțat din cauza priorităților, dar și a intereselor diferite. În continuare, păstrează legătura, dar nu se compară cu relația pe care o aveau pe platourile de filmare.

„Drumurile noastre s-au separat, ca de obicei, de la diferența de mentalitate. În același timp, un proiect care ne-ar putea uni ar fi o chestie extraordinară.”, a declarat Augustin Viziru pentru sursa menționată.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro