Șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, acuză Rusia că se „preface” că negociază un armistițiu în Ucraina. Conform acestuia, la fel ca în Siria sau în Cecenica, logica rusă se bazează pe următoarele: bombardamente fără discernământ și așa zise coridoare umanitare și negocieri fără alt obiectiv decât mimarea.
Care este tactica lui Putin în războiul cu Ucraina
Mai clar, în opinia diplomatului francez, coridoarele umanitare făcute de Rusia sunt concepute pentru a acuza adversarul că nu le respectă. Cât despre negocierile despre care auzim de atâtea zile că se poartă, acestea ar fi false. Jean Yves Le Drian spune că Rusia doar se mimează că negociază.
Negocierile ruso-ucrainene au continuat miercuri, Moscova susținând că acestea vizează asumarea, de către Ucraina, a unui statut de neutralitate. Însă negociatorii ucraineni au respins conceptul unei neutralități după model suedez sau austriac, avansat de Moscova.
Președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, a declarat anterior că Rusia consideră motiv de război faptul că Ucraina va adera la NATO. Totuși, ucraineanul a subliniat că nu se va întâmpla acest lucru.
Oficialul a mai declarat că Rusia a ales să folosească în continuare armele și refuză arminstițiul. El a explicat că rușii își maximizează pretențiile, vor să obțină capitularea ucrainenilor și continuă să asedieze populația civilă.
Ministru: Când va negocia Putin cu Zelenski
„Acesta este un proces dramatic, cu o brutalitate de lungă durată”, a estimat Le Drian.
El a apreciat, pe de altă parte, că Ucraina se angajează „cu responsabilitate și deschidere în negocieri”.
Ministrul a mai spus că statele occidentale vor ajunge să impună atât de multe sancțiuni, până când costul va fi atât de mare pentru Putin și președintele rus va prefera să accepte arministițiul. Atunci el se va angaja cu adevărat în negocieri.
Le Drian a avertizat că dacă Rusia va folosi arme chimice sau bacteriologice în Ucraina, aceasta „va constitui o escaladare intolerabilă şi va determina ca răspuns sancțiuni economice absolut masive și radicale, fără menajamente”.