Dacă e primăvara, s-a dat startul fructelor și legumelor de sezon. În piețe, au apărut deja cireșele de mai.
Cât costă un kilogram din cireșele de mai în 2023
Anul 2023 nu încetează să surprinsă prin scumpirile pe care le aduce. După un an greu, în care românii au fost nevoiți să-și socotească și ultimul bănuț, iată că prețurile record continuă.
Inflația a ajuns chiar și în piețele din țară, unde agricultorii au scos deja la tarabele primele produse de sezon. Așa că pofticioșii au din plin de unde să își aleagă, de la fructe dulci și gustoase, până la legume aromate.
Vedeta sezonului sunt, fără doar și poate, cireșele. Iar ca în fiecare an, cum au apărut, la fel de repede s-au vândut. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că prețul nu a fost deloc accesibil. Totuși, este o îmbunătățire notabilă față de anul trecut. Culmea, cireșele se vând mai ieftin în acest an.
Pentru un kilogram de cireșe, cei care au trecut prin piețele din țară au plătit între 100 și 65 de lei. Față de 175 de lei sau chiar 200 de lei, în funcție de zonă, în 2022.
Cât costă un kilogram de roșii românești
Vedete sunt și roșiile românești, mult așteptate de toată lumea, care fac concurență cireșelor. Asta pentru că la tarabe, aceste legume crescute în serele din țară ajung și la 65 de lei.
Așa că românii care nu-și permit nu pot decât să cumpere mai puțin sau doar să se uite. Cei mai mulți nu au atât de mulți bani de cheltuit pentru aceste alimente.
Ca să-și justifice prețurile exagerate, agricultorii din țară vin și cu o explicație. A fost nevoie să-și majoreze prețurile, căci și costurile de producție au crescut semnificativ. Este vorba de încălzirea solarelor, care, susțin ei, i-a costat în această iarnă o mică avere. Astfel că trebuie să facă acest lucru.