Familia Regală încă se luptă cu repercursiunile scandalului în care a fost implicat Prințul Andrew. Evenimentul a afectat foarte mult imaginea publică a întregii familii, iar acest lucru este foarte greu de acceptat sau trecut cu vederea.
În consecință, Prințul Andrew a hotărât să se retragă din viața publică și roială, iar atribuțiile lui au fost transferate către alți membrii ai familiei.
Deși coroana este încă deținută de Regina Elisabeta a II-a, care ia toate deciziile legate de familia sa, Prințul Charles a avut și el un punct de vedere legat de acest scandal pe care a simțit nevoia să îl facă public.
El a declarat că își dorește ca pe viitor să retragă anumitor persoane statulul de membru al familiei regale, tocmai deoarece își dorește ca aceste scandaluri să fie evitate pe cât de mult posibil. El dorește ca aceste îndatoriri să fie în totalitate ale sale și ale fiilor săi, Prințul William și Prințul Harry, precum și soțiile și copiii acestora. În rest, ceilalți membri vor fi excluși.
Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla sau nu, în special datorită faptului că mama lui Charles, regina Elisabeta a II-a are o domnie de peste 66 de ani și nu pare că are în plan să renunțe la coroană prea curând. În prezent, ea este cel mai longeviv monarh al Regatului Unit.