În perioada sărbătorilor de iarnă, Poliţia Română vine cu recomandări pentru toţi cei care vor participa la spectacole şi la evenimente publice care implică o prezenţă numeroasă. Toate aceste sfaturi vin pentru prevenirea unor furturi, accidentări sau scandaluri.

Recomandările sunt:

Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime;

Nu consumaţi alcool în exces ori substanţe interzise;

Încercaţi să evitaţi conflictele și nu răspundeţi la provocări cu violenţă;

Pentru a fi în siguranţă, copiii ar trebui să fie însoţiţi de adulţi;

Nu vă îndepărtați de grup! Nu vă deplasați prin zone slab iluminate;

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge;

Dacă vă deplasaţi cu maşina în zone în care se organizează manifestări publice, respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri, lăsaţi vehiculele în parcări sau, pe timpul nopţii, în zone iluminate. Nu păstraţi în autoturisme, la vedere, bunuri de valoare;

Atunci când sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112;