Zilele acestea românii s-au bucurat de soare, chiar dacă în anumite zone au fost prezenți și câțiva nori. Temperaturile au fost ideale pentru primăvară. Din această după-amiază lucrurile se schimbă, vremea devine mai capricioasă.

Apar intensificări ale vântului, scăderi de temperaturi chiar mai jos decât în mod obișnuit la această dată și prezența precipitațiilor mixte. Vremea se schimbă pe întreg teritoriul tării, iar mateorologii spun că va prezenta aceste modificări pe durata întregului weekend. Atenționarea meteorologilor intră în vigoare de astăzi, 14 martie, începând cu ora 18:00 și este valabilă până luni, 16 martie, ora 10:00.

Intensificări ale vântului

Meteorologii anunță intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, în sudul oldovei şi al Banatului, în Dobrogea, Muntenia şi în cea mai mare parte a Olteniei.

”În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie) şi în prima parte a zilei de duminică, aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile sudice şi sud-vestice. Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10…15 l/mp”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Valori termice scăzute

Temperaturile vor fi în scădere accentuată, iar vremea va fi mai rece decât normalul temperaturilor la această dată.

”În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului”, au mai precizat meteorologii.

Vremea se va menţine rece, mai ales în timpul nopţilor şi dimineţilor de la începutul săptămânii viitoare şi local se va produce brumă.