Securitatea cibernetică devine o maximă necesitate în zilele noastre. Au simțit-o pe pielea lor sute de milioane de internauți. Hackerii le-au atacat adresele de email, iar ulterior acestea au fost publicate pe un forum de hacking online. Autoritățile încearcă acum să găsească rețeaua hackerilor care au dat lovitura.
Planul hackerilor nu a putut fi stopat
Într-un prezent atât de dezvoltat al tehnologiei, încă se întâmplă astfel de situații. Un număr uriaș de utilizatori de Twitter s-au trezit peste noapte cu conturile sparte. Mai mult, gestul hackerilor nu a vizat doar acest lucru. Aceștia le-au publicat toate datele personale pe un forum.
Un specialist în securitate cibernetică a asociat acest „tun” cu unul dintre cele mai mari văzute vreodată.
„Această breşă de scuritate „va duce, din păcate, la şi mai mult hacking, phishing targetat şi doxxing”,a explicat Allon Gal, specialistul în securitate cibernetică.
Misterul din spatele celui mai mare atac cibernetic
Deși atacul hackerilor ar fi unul dintre cele mai mari din istorie, totuși există numeroase semne de întrebare legate de acesta.
De exemplu, până la ora actuală, Twitter nu a oferit o poziție oficială legată de acest context. Specialistul în securitate cibernetică, Gal a publicat detalii despre această situație dezastruoasă în 24 Decembrie. Nici în secțiunea de comentarii a postării, Twitter nu a confirmat sau infirmat în vreun fel acest fapt. Îngrijorător pentru mulți este faptul că până la ora actuală nu se știe dacă Twitter a luat vreo măsură pentru a preveni o nouă lovitură.
Totodată, Reuters a încercat să meargă pe firul problemei și să identifice dacă datele hackerilor distribuite pe forum erau autentice. De altfel, capturile de ecran cu date personale ale utilizatorilor ai circulat zilele trecute în mediul online.
De asemenea nu a putut fi stabilit dacă datele respective au fost furate înainte de Elon Musk să cumpere Twitter. Specialiștii in securitate cibernetică îi îndeamnă pe utilizatorii de internet să fie mult mai vigilenți.