Reclamă

Sezonul estival este în toi, ceea ce înseamnă că e și perioada în care se dau amenzi pe litoral. Pentru o greșeală banală, turiștii pot primi sancțiuni de până la 10.000 de lei.

Se dau amenzi pe litoral pentru aceste greșeli

Anul 2023 a venit cu o mare bucurie pentru românii cu animale de companie. Până acum, patrupedele nu aveau voie pe plajă, iar în cazul în care era încălcată această regulă, stăpânii lor primeau amenzi usturătoare.

În acest sezon estival situația s-a schimbat, iar acum animalele sunt binevenite să se bucure de nisip și apa mării alături de proprietarii lor. Însă românii care aleg să-și aducă prietenii blănoși cu ei la plajă trebuie să știe că prin această decizie își asumă și că vor respecta anumite reguli clar stabilite.

Cei care nu le cunosc sau care le încalcă în mod conștient vor fi amendați cu măsură. Sancțiunile pornesc de la câteva sute de lei și ajung chiar și la zeci de mii de lei pentru abaterile mai grave.

Ce nu ai voie să faci pe plajă

În primul rând, înainte să-și aducă animalele pe plajă,  românii trebuie să verifice înainte cu operatorul turistic care o administrează. E posibil ca în anumite zile sau anumite zone acest lucru să nu fie permis.

În plus, patrupezii nu pot fi lăsați niciodată nesupravegheați sau liberi să alerge pe nisip. Indiferent de perioada anului, aceștia vor trebui să aibă zgardă, ham sau lesă. Iar în cazul animalelor de dimensiuni mari sau considerate periculoase, este obligatoriu să aibă și botniță.

Amenda pentru încălcarea acestei reguli pornește de la 100 de lei și ajunge la 10.000 de lei.

Cea mai importantă regulă rămâne însă cea legată de animalele care își fac nevoile pe plajă. Stăpânii lor sunt obligați prin lege să aibă la ei materialele necesare și să strângă mizeria. Acestea pot fi aruncate apoi la coșurile de gunoi amplasate în apropiere.

Cei care nu vor face asta vor risca o amendă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 lei.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro