Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, le-a transmis românilor că trebuie să aibă în case stocurile obișnuite în caz de cutremur sau alte dezastre naturale. Totuși, șeful DSU a precizat că nu are sens să se inducă panica.
Raed Arafat, către români: Nu se pune problema unui război în România
„La acest moment, stocurile obişnuite pe care noi le-am recomandat altă dată pentru dezastre naturale, rămân valabile. Pentru cutremur sau cum am recomandat pe tot parcursul anului”, a spus, luni, Raed Arafat.
Mai mult, Arafat a explicat că în acest moment nu se pune problema unui război în România. De aceea, șeful DSU a transmis că în prezent nu are sens ca românii să se lase păcăliți de știri false. El reamintește că țara noastră este membră NATO. Momentan, nimeni nu cred că are pe masă ideea de a porni un război la noi în țară.
El a reamintit de știrile false care au apărut în ultima perioadă și care au indus panica la nivel național. Reamintim de situația cu combustibilul. O informație conform căreia benzina și motorina vor ajunge la 12 lei litru a creat o adevărată isterie în țară. S-au format cozi imense la benzinării, blocând străzi întregi și orașe. Oamenii s-au dus cu tot felul de recipiente în care să pună combustibil, lucru total interzis.
Bătaie pe sticle de ulei în supermarketuri
Același lucru s-a întâmplat și în cazul uleiului de floarea soarelui. De când s-a vorbit despre scumpirea acestuia, oamenii au luat cu asalt supermarketurile. Cu greu se mai găsesc sticle de ulei în magazine. Cărucioare pline ochi de baxuri de ulei și oameni stând la coadă au stârnit din nou reacții pe site-urile de socializare.
În continuare autoritățile fac apel la populație să nu intre în panică, explicând că sunt stocuri suficiente de ulei. Nu se va ajunge în situația în care să nu se mai găsească acest aliment, spune ministrul Economiei, Florin Spătaru.
Din fericire, acolo informaţiile au venit rapid şi oamenii nu au picat pradă acestei dezinformări”, a lămurit, luni, medicul Raed Arafat.