ANPC efectuează controale în toată țara, la mai multe lanțuri de magazine. Iar la unul dintre ele a descoperit că românii sunt „țepuiți” pe față. Prețul de la raft este unul, în timp cel plătit la casă este mai mare.
Magazinul care „arde” clienții la prețurile de la raft
Controalele au avut loc într-un lanț de magazine care are mulți clienți fideli. Este vorba de Mega Image, unde adesea cumpărătorii sunt tentați de diferite oferte, dar și de calitatea produselor.
Inspectorii ANPC au descoperit în urma verificărilor contrariul. Echipele de comisari au controlat în ultimele zile 64 de locaţii din București și Ilfov. Iar neregulile descoperite nu au fost deloc puține.
Au fost găsite produse neconforme, fructe și legume stricate, frigidere murdare, dar și alimente cu data de expirare depășită, la raft.
Ceea ce i-a lăsat fără cuvinte pe inspectori a fost însă neconcordanța dinte prețul de la raft și cel plătit în realitate de români. Horia Constantinescu, președintele ANPC, a declarat că asemenea practici sunt inacceptabile. Mai ales că în alte state europene, situațiile acestea nu sunt întâlnite.
În urma verificărilor, s-au dat mai multe sancțiuni. Magaiznele au primit 90 amenzi contravenţionale în cuantum de 900.000 lei, 12 avertismente, oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor în 11 locaţii, oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei, şi propunerea încetării practicilor comerciale înşelătoare, pentru 4 locaţii.
Care este produsul care s-a ieftinit cel mai mult de la 1 august
Consiliul Concurenței a analizat efectele ordonanței Guvernului de ieftinire a alimentelor de bază. Există un produs care de la 1 august s-a ieftinit cu 30%, însă prețurile au scăzut și la alte alimente nelipsite de pe mesele românilor.
Se pare că cele mai semnificative ieftiniri sunt la fructele și legumele de sezon. În raport se arată că prețul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preț a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) și pepene (22,2%).