Reclamă

România este în acest weekend împărțită între vreme la extreme: revin inundațiile. Hidrologii au emis Cod Portocaliu în mai multe județe, după ce ANM a anunțat că local, cantitățile de apă vor ajunge și la 80 l/mp.

Revin inundațiile: e Cod Portocaliu pe râurile din aceste județe

Ultimele zile ale săptămânii aduc vreme extremă în mai multe județe din țară. ANM a emis în mai bine de jumătate dintre județe atenționare de caniculă. Simultan, în Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba sunt anunțate furtuni puternice. Aici, a fost emis Cod Portocaliu de vijelii, cu vânt puternic, grindină și descărcări electrice.

Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp. Ceea ce înseamnă că este alertă și de inundații pe mai multe râuri din țară.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii valabilă sâmbătă, 5 august, de la ora 18:00, până duminică, 6 august, pe râuri din judeţele Timiş, Caraş Severin, Gorj şi Mehedinţi.

Ce râuri sunt în pericol să-și depășească albia și să provoace inundații

Vizate sunt următoarele cursuri de apă:

  • Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş),
  • Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz, Bârzava – bazin amonte S.H. Gătaia, Moraviţa (judeţele: Caraş Severin şi Timiş),
  • Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin),
  • Cerna – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Valea lui Iovan (judeţele: Gorj şi Caraş Severin),
  • Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte S.H. Gruia (judeţele: Caraş Severin şi Mehedinţi)

De asemenea, hidrologii au emis Cod galben de viituri până luni, 7 august, la ora 12:00, pe râuri din judeţele: Bihor, Arad, Cluj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro