Reclamă

Vestea momentului pentru pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Henri Coandă. Călătoriile lor urmează să fie mult mai plăcute.

Anunțul zilei despre Aeroportul Henri Coandă. Se întâmplă curând

Aeroportul Henri Coandă a devenit, în ultimii ani, tot mai aglomerat. În special vara, în sezonul vacanțelor, oamenii stau cu orele la rând, iar unii dintre ei chiar pierd zborurile din cauza timpului mare de așteptare.

Cum se confruntă cu un număr tot mai mare de pasageri, conducerea aeroportului a luat o decizie importantă. Este vorba de o investiție de aproximativ două miliarde de lei, din surse proprii.

Banii vor fi folosiți pentru modernizarea aeroportului. Astfel că în următorii ani, pasagerii vor beneficia de zone cu automate pentru procedurile de check-in, mai multe filtre de securitate și benzi speciale pentru bagaje.

Ba mai mult decât atât,  vor fi modernizate și pistele de aterizare și decolare. Oficialii spun că vor fi construite mai multe căi de rulare. Există însă și un mare dezavantaj: lucrările ar putea duce la unele întârzieri.

Vara vine cu noi întârzieri pe aeroport

Doar că până să se ajungă în acel punct, urmează un nou calvar pentru călători. Lucrările pentru modernizarea pistelor de decolare vor începe curând, așa că sunt anunțate perturbări ale programului de decolare și aterizare al avioanelor.

Reprezentanții de la Henri Coandă susțin însă că sunt pregătiți pentru fluxul mare de călători din această vară. Conform declarațiilor lui Cristian Alexe, director siguranță aeroportuară, se fac pregătiri în acest sens.

Este estimat că în această perioadă, vor putea fi opate peste 450 de mișcări pe zi, adică cu 100 de curse mai mult decât erau în anii precedenți.

Dar chiar și așa, românii care trebuie să călătorească în perioada următoare se înarmează cu multă răbdare. Cei mai mulți sunt pregătiți de orice, căci experiențele negative din ultimii ani nu au fost deloc puține.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro