Odată cu apropierea datei de 15 mai, autoritățile române încep să pună cap la cap măsurile de distanțare socială, pentru acele activități care se vor relaxa, astfel încât să se reducă posibilitatea de creștere a incidenței îmbolnăvirilor cu COVID-19.
Printre locurile pentru care este cel mai greu de limitat contactul uman se numără stațiile de metrou, care în orele de vârf, atunci când locuitorii din București pleacă spre și de la serviciu, toate peroanele sunt arhipline. Autoritățile trag un semnal de alarmă că în astfel de aglomerații umane, măștile de protecție se pot dovedi ineficiente.
“Despre ce discutăm noi, chiar dacă ai mască, la o astfel de înghesuială nici nu știu dacă reziști cu masca pe figură foarte mult. Este greu de crezut așa ceva” a declarat medicul Alexandru Rafila.
Atât șeful Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila cât și secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Raed Arafat vorbesc despre creșterea restricțiilor în aceste zone și despre reorganizarea programului de lucru, astfel încât oamenii se nu se mai intersecteze în număr atât de mare, la gurile de metrou.
“Soluția este una singură: decalarea programului de lucru, dar trebuie coordonat. Oamenii încep, să spunem, între 6.30 și 9.30, deci fragmentarea orelor de începere și, implicit, a celor de terminare vor fi decalate. Suplimentarea transportului de suprafață este foarte importantă și trebuie să respecte același ciclu, de aceea coordonarea între diverși angajatori mari, autoritățile locale și cei care coordonează activitatea de transport este foarte importantă”, a declarat Alexandru Rafila la Digi24.