Reclamă

Este important să ținem cont de anumite sfaturi medicale atunci când intrăm în sezonul gripei, pentru că doar așa putem evita îmbolnăvirea. În România deja și-au pierdut viața câteva persoane din cauza virozelor respiratorii. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că prevenția este cea mai importantă în acest moment.  

În momentul în care apar primele simptome de răceală, oamenii trebuie să se prezinte obligatoriu la medicul de familie. Tratamentul trebuie administrat cât mai repede, pentru a nu apărea complicații. 

Numărul virozelor respiratorii, în creștere. Sfatul medicilor

Fiindcă anul acesta numărul virozelor respiratorii și al pneumoniilor este în creștere, direcțiile Județene de Sănătate Publică au luat o decizie importantă. Mai exact, acesta au înființat centre de evaluare care asigură asistență medicală pediatrică în cazul răcelilor. Aceste centre se regăsesc în spitalele din Vaslui, Bârlad și Huși. 

Cu toate acestea, cadrele medicale le recomandă părinților ai căror copii prezintă simptome de răceală să se prezinte prima dată la medicul de familie. Acesta va lua decizia dacă copilul trebuie să fie evaluat în Centrul pediatric. 

În același timp, atât pentru copii, cât și pentru adulți, medicii recomandă evitarea automedicației. În multe cazuri se poate ajunge la deces dacă oamenii își administrează tratament „după ureche”. 

Mare atenție! Cu toții facem aceste greșeli atunci când răcim. Medicii avertizează: Se poate ajunge la deces!
Sursa: Social media

Medicii avertizează: gripa poate duce la deces

„În cazul în care gripa nu este diagnosticată la timp și nu este tratată corect, apar complicații și, în cele mai fericite cazuri, chiar se poate ajunge la deces”, a explicat Luminița Costache, medic epidemiolog. 

Românii recunosc faptul că la primele simptome de boală își administrează singur pastilele pe care le consideră necesare, iar abia apoi ajung să se ducă la spital sau la medicul de familie. Este foarte important să fim evaluați de medic cât mai repede, pentru că boala trebuie tratată din timp ca să nu apară complicații. În multe cazuri, oamenii ajung la spital în momentul în care nu se mai poate face nimic pentru ei. 

Alte sfaturi importante de la cadrele medicale este să ne îmbrăcăm corespunzător pentru sezonul în care ne aflăm, mai ales copiii bătrânii. În general, persoanele care fac parte din categoriile de risc. De asemenea, trebuie să evităm contactul cu persoanele care sunt bolnave. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro