Reclamă

Conform Live Science, temperaturile urmează să crească în mod alarmant din cauza populaţiei şi a dezvoltării urbane. Astfel, în oraşe se vor înregistra temperatui cu 7-8 grade Celsius mai mari faţă de zonele rurale.

În România, poluarea excesivă va determina ca temperatura medie să ajungă la 36,4 grade Celsius în anul 2100, care va fi asemănătoare cu cea din Irak. Cu toate acestea, temperaturile ar putea creşte cu doar 4 grade Celsius dacă România va reduce moderat emisiile de carbon. În acest caz, temperaturile vor semăna cu cele din Izmir, Turcia.

„Este unul dintre scenariile posibile. E bine că oamenii de știință desenează posibilele evoluții pentru viitor. Nu putem pur și simplu să lăsăm vremea să treacă – poate că e mai bine mâine decât a fost astăzi. E adevărat că suntem acum pe pământ 7,8 miliarde de oameni. La asta ne gândim foarte rar: cu cât suntem mai mulți, cu atât efectele, de la respirație la activitățile care provoacă dioxid de carbon, care scot metan, toate contează.

Ce este cel mai important că efectele sunt, poate și datorită ciclului soarelui, că se încălzește oceanul planetar, iar cele două mari motoare oceanice – unul este în Oceanul Pacific Indian și altul în Oceanul Atlantic – care fac ca și straturile de aer să fie antrenate în mișcarea asta, își schimbă felul în care acționează. Straturile de aer înseamnă mișcări climatice puternice. Observați că într-un interval de 2-3 luni, de la incendiile puternice din Australia și până la uragan în țările nordului – cine a mai văzut așa ceva?”, a spus Alexandru Mironov, realizator Digi World.

„Noi, oamenii, suntem de vină pentru asta. Progresul omenirii și la asta trebuie să ducă. Unul dintre scenarii este că dacă reducem consumul de energie, cu efectele pe care le are, reușim să ne întoarcem. Altfel, însă…”, a adăugat el.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro