Reclamă

Joia Mare impune anumite restricții înainte de Paște. Această zi face parte din Săptămâna Patimilor, iar numeroase tradiții și obiceiuri trebuie respectate cu strictețe. Cei care nu le vor lua în considerare, se vor confrunta cu probleme tot restul anului.  

În această zi, la unele mănăstiri și catedrale are loc o rânduială mai specială, și anume, „Spălarea picioarelor”. Aceasta se săvârșește după citirea Rugăciunii amvonului. Preotul va ieși din biserică cu o cădelniță în mână și va merge la locul special pentru spălare. Acolo, sunt rânduiți 12 frați care vor fi spălați de către cel mai mare, potrivit creștinortodox.ro. Tot astăzi se săvârșește denia celor 12 Evanghelii. Acestea se citesc pe tot parcursul slujbei. Așadar, iată ce este interzis în această zi Sfântă.

Restricțiile din Joia Mare

În această zi, este interzis sărutul. Asta din cauza faptului că Iuda l-a sărutat pe Iisus înainte că fie prins de romanii pe mânca cărora a fost dat. Tot în cursul acestei zile, este interzis dormitul. Se spune că oamenii care vor dormi în cursul acestei zile, vor și leneși până la sfârșitul anului. O altă regulă este dedicată femeilor. Nicio gospodină nu are voie să spele rufe. Conform tradiției, în loc să se dea de pomană pentru morți, acestora li se duce apă murdară de la spălat. Și nu în ultimul rând, o altă regulă extrem de importantă interzice ca în Joia Mare să se facă pomeni sau parastase.

Atenție! Ce să nu faci astăzi, în Joia Mare, dinaintea Paștelui. Trebuie să respecți totul dacă vrei să-ți meargă bine
pixabay.com

Tradiții importante înainte de Paște

Una dintre tradiții presupune că în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopote, ci doar se bate toca. În plus, creștinii care s-au spovedit trebuie să se împărtășească, iar domnișoarele trebuie să facă în timpul slujbei, un nod pe o sfoară, după fiecare evanghelie. Apoi, acestea își vor pune sfoara sub pernă ca să-și viseze sortitul. Tot astăzi, se face ultima pomenire a morților din Postul Mare.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro