Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor, intervine în scandalul tăierilor salariilor din rândul bugetarilor. În spațiul public s-a vehiculat că Guvernul ia în considerare această măsură, pentru a acoperi gaura de 20 de miliarde de lei din bugetul de stat. Coaliția pregătește o ordonanţă în acest sens.
Ministrul Finanțelor face anunțul care schimbă totul în scadalul tăierilor pe care le face Guvernul pentru a acoperi gaura din bugetul de stat. S-a vehiculat că vizați ar fi și bugetarii, care ar urma să se confrunte cu tăieri ale veniturilor. În plus, și modificarea taxelor pentru aceștia, dar și disponibilizările, au fost o variantă luată în calcul.
Ce se va întâmpla cu salariile bugetarilor din România
Adrian Câciu susține însă că nu se pune problema de asemenea măsuri. Astfel că Guvernul a decis să nu umble la veniturile angajaților la stat sau la numărul lor.
Aici am un mesaj ca să fie lucrurile foarte clare – decizia luată de coaliţie a fost că nu se taie salarii, nu avem concedieri şi nu se umblă la investiţii şi la proiectele din fonduri europene şi PNRR. Că au apărut în spaţiul public tot felul de elemente., a declarat el.
Cât de mare este, de fapt, „gaura” din bugetul de stat
În plus, ministrul susține că nici gaura din buget nu ar fi, în realitate, atât de mare pe cât se vehiculează. S-a vorbit despre 20 miliarde de lei, bani pe care Guvernul ar trebui să-i economisească cumva în perioada ce urmează.
Câciu spune că nu este vorba de o gaură, ci de o ajustare, care prevede ca Executivul să-și reducă cheltuielile în perioada ce va urma.
Nu există o gaură la buget. Acea ajustare, şi aici poate apare confuzia, este în valoare de circa 20 miliarde de lei pe total buget consolidat al statului., a mai explicat Ministrul Finanțelor.
România este fruntasă la numărul de bugetari, cu un număr de 1.280.003 angajați la stat. Dintre aceștia, circa 64% dintre aceștia sunt în administraţia publică centrală, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor.