Numărul scurt 7458 este în continuare valabil pentru plata contravalorii serviciului public de parcare, conform contractului în vigoare cu Compania Municipală Parking București S.A. (https://cmpb.ro/page/185).
În cursul zilei de ieri, 4 iunie 2024, am recepționat mai multe sesizări formulate de cetățenii din Municipiul București, care au raportat primirea unui mesaj de tip SMS de la expeditorul ParkingB, indicând în mod eronat că numărul 7576 este noul și unicul număr la care se poate plăti parcarea prin SMS în Municipiul București.
Conform politicii CMPB și prevederilor Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, această tip de comunicare este interzis și nu ar trebui utilizat în relația cu cetățenii care folosesc această metodă de plată.
„Informăm totodată că AU FOST SESIZATE AUTORITĂȚILE COMPETENTE, ca urmare a acestei încălcări flagrante a drepturilor cetățenilor și a legislației în vigoare,” au declarat reprezentanții CMPB.
Asigurăm cetățenii Municipiului București că numărul 7458 este, în continuare, valabil și poate fi folosit atât pentru achitarea serviciului public de parcare, astfel cum reiese și din comunicatul Companiei Municipale Parking București S.A., cât și pentru achitarea altor servicii, precum bilete de transport public-STB, CFR, Muzeele Municipiului București etc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe site-ul https://7458.ro/despre-7458/.