„Avem un dosar penal înregistrat având ca obiect infracţiunea de tentativă la omor, infracţiune comisă într-una dintre celule din penitenciar. Agresorul este o persoană condamnată pentru o infracţiune de omor deosebit de grav la 24 ani şi 6 luni, o pedeoasă rezultată. Acesta i-a aplicat colegului de celulă o lovitură de cuţit în zona gâtului, intensitatea loviturii determinând necesitatea ca acesta să fie transportat la spital şi a se interveni de urgenţă pentru a-I fi salvată viaţa”, a declarat procurorul Liliana Istrate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Bărbatul este închis în penitenciar de acum opt ani, din anul 2012, fiind acuzat de uciderea unui bărbat în vârstă de 51 de ani. Acum, cu siguranţă pedeapsa pe care o are de ispăşit va creşte, fiind acuzat şi pentru tentativă de omor.