Reclamă

Armata israeliană a afirmat vineri că a eliminat „17 terorişti” într-un atac lansat cu o zi înainte asupra unei şcoli a agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) din centrul Fâşiei Gaza, soldat cu cel puţin 35 de morţi, potrivit ONU.

Biroul de presă al Hamas a acuzat armata israeliană de „informaţii false”, spunând că trei persoane prezentate ca „morţi” de către Israel sunt încă „în viaţă”, cel puţin două persoane au fost ucise în alte lovituri şi că atacul de la Nuseirat a fost fatal pentru „14 copii”, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Alţi opt terorişti” ucişi în această lovitură la Nuseirat au fost identificaţi, printre care şase membri ai aripii armate a mişcării islamiste palestiniene Hamas, a scris armata israeliană într-un comunicat, adăugând că unul dintre ei a „participat la atacul din 7 octombrie care a declanşat războiul”.

Joi seară, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a afirmat că nouă luptători palestinieni au fost ucişi în acest atac, dintre care unii, potrivit acestuia, „au participat la masacrul din 7 octombrie”.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat acest atac, denunţând un „nou exemplu terifiant al preţului plătit de civili” în războiul din Fâşia Gaza.

Acuzând Hamas că a folosit intenţionat această şcoală pentru a lansa atacuri, armata israeliană afirmă că a efectuat o „lovitură direcţionată” folosind „arme de precizie” asupra a „trei săli de clasă în care se ascundeau aproximativ treizeci de terorişti”.

Potrivit şefului UNRWA, Philippe Lazzarini, „cel puţin 35 de oameni” au fost ucişi în atac şi „mulţi alţii au fost răniţi”.

La rândul său, spitalul Al-Aqsa din oraşul Deir al-Balah, nu departe de Nuseirat, a anunţat un bilanţ de 37 de morţi.

Lazzarini a acuzat Israelul că a lovit „fără avertisment prealabil” această şcoală a agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni din centrul Fâşiei Gaza, care adăpostea, potrivit acestuia, „6.000 de persoane strămutate”.

„Atacarea, ţintirea sau folosirea clădirilor ONU în scopuri militare constituie o nerespectare flagrantă a dreptului umanitar internaţional”, a denunţat el pe X.

Războiul dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul mişcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian din 7 octombrie.

Aproximativ 1.194 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Israel, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP bazat pe date oficiale israeliene.

În acea zi, 251 de persoane au fost luate ostatice pe teritoriul palestinian. După un armistiţiu în noiembrie care a dus la eliberarea a aproximativ o sută dintre ele, 120 de ostatici sunt încă reţinuţi în Gaza, iar 41 au murit, potrivit armatei.

Operaţiunile militare israeliene drept represalii au făcut peste 36.700 de morţi în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, mişcare islamistă palestiniană aflată la putere din 2007 în Gaza.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro