Reclamă
Reclamă

16 persoane au fost ucise, iar alte 50 au fost rănite într-un atac israelian asupra unei școli, a anunțat Ministerul Sănătății al guvernului Hamas care conduce Fâșia Gaza. Atacul a avut loc la Nuseirat, în centrul teritoriului palestinian, informează AFP, citat de Agerpres.

Ministerul, care a denunțat un „masacru odios” în tabăra de refugiați din Nuseirat, a precizat că 16 persoane au fost omorâte, iar alte 50 au fost rănite și transferate către spitalul martirilor Al Aqsa. Solicitata de AFP, armata israeliană nu a făcut deocamdată niciun comentariu asupra acestor informații.

Tot astăzi, echipele de salvare au anunțat că 10 persoane, printre care trei jurnaliști locali, au fost ucise într-un atac aerian împotriva unei case din tabăra de refugiați din Nuseirat. „Nu există absolut niciun loc sigur în Fâșia Gaza”, a reacționat purtătorul de cuvânt al Apărării civile, Mahmud Bassal, subliniind că numărul victimelor ar putea crește după atacul asupra școlii al-Jaouni. El a denunțat un nou masacru al ocupației israeliene ce vizează adăposturi și școli care găzduiesc numeroși cetățeni, din cauza distrugerilor de case în întreaga Fâșie Gaza.

Reclamă

Potrivit biroului de presă al guvernului Hamas, 7.000 de strămutați se aflau în această școală.

În timp ce războiul din Gaza intră duminică în cea de-a 10-a lună, au fost relansate eforturile diplomatice pentru a se ajunge la un armistițiu. Războiul a fost declanșat de un atac fără precedent al mișcării islamiste Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie, atac care a dus la moartea a 1.195 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț realizat de AFP pe baza datelor oficiale. Israelul a jurat să distrugă Hamas și a lansat o ofensivă militară de anvergură pe teritoriul palestinian, ofensivă în care au fost uciși 38.098 de palestinieni, majoritatea civili, potrivit unor date ale Ministerului Sănătății din Hamas care a preluat puterea în Gaza în 2007.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro