Au mai rămas doar cinci luni de zile până când în România va avea loc rotația guvernamentală. La cârma Guvernului va veni liderul PSD, Marcel Ciolacu, și vor avea loc câteva modificări în ceea ce privește ministerele. Se pare că încep tensiunile, fiindcă social-democrații i-au cerut demisia lui Nicușor Dan, primarul PMB, susținut de PNL și de USR-PLUS pentru ocuparea acestei funcții. 

Social-democrații au decis să îi solicite demisia lui Nicușor Dan, după ce au amintit despre o promisiune pe care a făcut-o edilul atunci când a candidat. Nicușor Dan a spus în 2012, atunci când candida pentru funcția de primar general, că va rezolva problema câinilor fără stăpân din București. După cum bine știm, pe data de 21 ianuarie 2023, o femeie de 43 de ani, Ana Oroș, a fost ucisă în zona Lacul Morii de o haită de maidanezi.  

PSD solicită demisia lui Nicușor Dan

În urma acestei tragedii, social-democrații i-au cerut demisia lui Nicușor Dan. PSD a transmis că edilul trebuie să își respecte promisiunea electorală. Printre multe alte critici pe care le primește, primarul Capitalei este acuzat de nesimțire și indolență, dar și de incapabilitate.  

„Ai promis electoral că îți dai demisia dacă nu rezolvi problema câinilor fără stăpân. Dar ai sfârșit prin a-i aduce din nou pe străzi, alături de mizerie, gunoaie și șobolani! Iar, în timp ce în Capitala lui Nicușor Dan oamenii sunt uciși de câini, USR tace complice la culpa penală a primarului lor! Un scut de tăcere nerușinată în jurul lui Nicușor Dan, la fel ca celelalte cazuri de primari-penali ai USR!Un singur gest, Nicușor Dan – Demisia! Ai promis! Nu ai făcut! Pleacă!”, scrie PSD pe pagina de Facebook.

Atac dur la adresa lui Nicușor Dan! PSD îi cere demisia: Incapabilule! Nu ai făcut ce ai promis, pleacă!

Cine este vinovat de moartea Anei Oroș

În urmă cu o săptămână, PSD a cerut o anchetă extinsă la Primăria Municipiului București dar și la Primăria Sectorului 6. Social-democrații solicită stabilirea și sancționarea celor responsabili pentru decesul Anei Oroș Daraban, femeia sfâșiată de câini. Mai mult, PSD susține că cei doi edili, adică Nicușor Dan și Ciprian Ciucu, prin indiferența și inactivitatea lor, sunt de vină pentru această tragedie. 

În opinia social-democraților, Dan nu a fost preocupat de activitatea ASPA, aflată în subordinea sa. În același timp, primarul S6, Ciprian Ciucu, este acuzat că nu a luat vreo măsură pentru înlăturarea haitelor de câini din Parcul Lacul Morii, chiar dacă au fost depuse o mulțime de plângeri în acest sens.