Atac cu cuțitul la Mulhouse: un mort, doi polițiști răniți și un suspect pe lista de risc terorist
O persoană a fost ucisă și două au fost rănite într-un atac cu cuțitul care a avut loc sâmbătă în orașul Mulhouse, din estul Franței. Potrivit informațiilor transmise de procuratura locală și citate de BFM TV și Agerpres, agresorul a fost arestat și figura deja pe lista de monitorizare pentru risc de terorism.
Suspectul, un cetățean algerian care figura în dosarul de prevenire a radicalizărilor teroriste, a fost reținut de autorități la scurt timp după atac. „Suspectul se află în dosarul de prelucrare a datelor pentru prevenirea radicalizării cu caracter terorist”, a declarat procurorul Nicolas Heitz, prezent la fața locului.
Atacatorul a rănit doi polițiști municipali, dintre care unul a suferit o leziune gravă la nivelul arterei carotide, iar celălalt a fost rănit în zona toracică. De asemenea, alte trei persoane au suferit răni mai ușoare, conform declarațiilor oficiale.
Incidentul s-a produs în jurul orei 16:00 (ora locală), în apropierea unei demonstrații organizate în sprijinul Republicii Democratice Congo, afectată de ofensiva grupării armate M23, susținută de Rwanda.
Conform unei surse sindicale, suspectul avea obligația de a părăsi teritoriul francez și se afla sub control judiciar cu arest la domiciliu.
Ministrul de Interne, Bruno Retaileau, urmează să viziteze locul atacului, iar primarul orașului Mulhouse, Michèle Lutz, a condamnat ferm atacul printr-un mesaj publicat pe Facebook: „Oroarea tocmai a cuprins orașul nostru”.
În privința motivației agresorului, primarul a menționat că „pista teroristă pare să fie plauzibilă în acest moment”, subliniind necesitatea confirmării acesteia prin intermediul anchetei judiciare în curs. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale atacului.





