Cel puțin 16 civili au fost uciși și zeci alții au fost răniți după un atac aerian efectuat de militarii nigerieni în statul Zamfara, confundându-i cu bande criminale. Victimele se întorceau în satele lor după ce reușiseră să alunge bandiții din localitate. Incidentul a fost recunoscut de către autoritățile nigeriene, care au demarat o investigație amplă, în timp ce organizațiile pentru drepturile omului condamnă armata pentru folosirea nejustificată a forței letale, potrivit BBC.
Locuitorii au relatat presei locale că victimele făceau parte din grupuri de justițiari și civili care se apărau împotriva bandelor înarmate, aceste bande fiind cunoscute pentru faptul că răpesc persoane în scopul obținerii de răscumpărări. Atacurile aeriene au vizat zonele militante din Zurmi și Maradun, iar guvernatorul statului, Dauda Lawal, a transmis condoleanțe comunității afectate.
Armata nigeriană a confirmat desfășura atacuri aeriene, argumentând că acestea au fost o „lovitură decisivă pentru bandiții care terorizau satele zonale”. La rândul lor, Forțele Aeriene din Nigeria (NAF) au anunțat că anchetează „rapoartele privind victimele justițiarilor”.
„În timp ce operațiunea a eliminat cu succes mai mulți bandiți și a dus la eliberarea unor victime răpite, NAF privește cu mare îngrijorare rapoartele privind pierderile de vieți civile în timpul operațiunii,” se menționează într-un comunicat al forțelor aeriene. Ancheta în desfășurare urmărește să clarifice circumstanțele și să calmeze publicul.
Surse ale agenției de presă AFP indică faptul că civilii se întorceau în satele lor după alungarea bandiților când au fost surprinși de bombardament. „Am recuperat 16 corpuri de la locul atacului și am dus mai multe persoane cu răni grave la spital,” a declarat Sa’idu Ibrahim, citat de presă.
Amnesty International Nigeria a raportat deja un număr de victime de 20 de persoane și a cerut o investigație promptă și imparțială, subliniind că „lansarea de raiduri aeriene nu este o metodă legitimă de aplicare a legii, indiferent de context. Folosirea iresponsabilă a forței letale este ilegală, revoltătoare și arată lipsa de respect față de viețile celor pe care armata nigeriană ar trebui să-i protejeze,” conform unui comunicat al organizației.
Atacul din Zamfara este doar unul dintre numeroasele incidente recente în care raidurile aeriene au dus la victime civile. În ultimele luni au avut loc mai multe astfel de evenimente, inclusiv un bombardament de Crăciun în care cel puțin 10 civili au fost uciși în Sokoto. În 2023, un alt atac a dus la moartea a cel puțin 85 de civili, majoritatea femei și copii, în timpul unei adunări religioase în Kaduna, aceștia fiind confundați cu bandiții.