Reclamă

Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, a fost filmat pentru prima dată pe timp de noapte în habitatul său natural din râul Vâlsan, în județul Argeș. Specialiștii avertizează că lipsa depistării puietului este un semnal de alarmă pentru supraviețuirea speciei, chiar dacă numărul de exemplare a crescut constant în ultimii ani.

Aspretele este un pește activ noaptea, când își caută hrana, iar ziua stă ascuns sub bolovani, în ape repezi curgătoare, se arată într-un comunicat transmis de Fundația Alex Găvan, inițiatoarea programului „Aspretele Trăiește”. Specia este critic periclitată, deși întregul său areal se află sub protecția unei rezervații naturale și a unui sit Natura 2000.

„Pe 27 iunie, în jurul orei 22:00, în satul Mușătești, jud. Argeș, s-a efectuat prima pescuire științifică pe timp de noapte, pentru inventariere, de la descoperirea speciei, în 1956. De data aceasta scopul a fost de a identifica puietul de asprete. Biologii din cadrul proiectului Aspretele Trăiește, Nagy Attila (PhD) și Mircea Mărginean, au identificat 5 exemplare adulte, dar niciun juvenil. De asemenea, pe 30 iunie, biologii Falka Istvan (PhD) și Arthur de Bruin au identificat, tot pe timp de noapte, alte două exemplare de asprete în râul Vâlsan, la Brădetu. Nici atunci nu s-a descoperit puiet”, potrivit sursei citate.

În perioada iunie – iulie 2024, se desfăşoară pescuit ştiinţific la asprete cu o echipă de nouă ihtiologi, parte din etapa finală de evaluare a efectivelor speciei, activitate întinsă pe o perioadă de trei ani. Ca rezultat parţial, zilele acestea s-au identificat 55 de exemplare de asprete, în 6 staţii de pescuit ştiinţific, pe o lungime de râu de 16 kilometri, între satele Brădetu şi Vâlsăneşti.

În 2022, din 57 de aspreți găsiți în 10 stații de pescuit, doar 6 erau juvenili, iar în 2023 nu s-a găsit deloc puiet. În cadrul campaniei de pescuit științific de anul acesta, din cele 55 de exemplare identificate până acum, niciunul nu este puiet.

Aspretele este protejat prin lege în România. Este o specie considerată fosilă vie, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani, când ultimii dinozauri încă trăiau pe Pământ. Deşi numărul de aspreţi găsiţi a crescut de la an la an, lipsa puietului este extrem de îngrijorătoare. Dacă acest fapt va persista, există un risc mare ca aspretele să dispară, avertizează reprezentanţii fundaţiei.

„Exemplarele identificate până în prezent vor muri, în mod natural, în următorii 4-5 ani, iar dacă nu mai sunt juvenili care să atingă maturitatea şi, astfel, să se poată reproduce, specia dispare”, spun ei, potrivit comunicatului.

Alpinistul și activistul de mediu Alex Găvan, fondatorul proiectului „Aspretele Trăieşte”, declară că salvarea speciei este o cursă contracronometru. „Chiar este o cursă contracronometru pentru a salva aspretele, o cursă contracronometru ce nu poate fi câştigată fără existenţa unui râu curat şi sănătos, cu debit ecologic asigurat conform legii de către Hidroelectrica, un râu de care autorităţile locale să aibă grijă şi care să nu mai fie o groapă de gunoi, aşa cum se întâmplă în prezent,” afirmă Găvan.

Ihtiologul Nagy Attila, membru al echipei „Aspretele Trăieşte”, atrage atenția că lipsa exemplarelor juvenile este un semnal de alarmă. „Până în momentul de faţă, în cei trei ani de monitorizare a populaţiei de asprete în cadrul cercetării noastre de evaluare a efectivelor speciei, am reuşit să identificăm doar 6 juvenili în 2022. Este foarte probabil ca exemplarele de juvenili să stea ascunse ziua sub pietre şi să iasă doar noaptea în căutarea hranei, făcând aproape imposibilă identificarea lor pe timp de zi,” afirmă Attila.

În concluzie, deşi numărul de aspreți găsiți a crescut, lipsa puietului rămâne o problemă majoră. Continuarea eforturilor de monitorizare și conservare este esențială pentru supraviețuirea acestei specii unice.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro