Reclamă

Engage este o ascociație care a fost inițiată acum 4 ani în orașul Brașov. Acest proiect are în vedere solidaritatea educației pentru copiii din satele mai slab dezvoltate de langă Brașov, unul din aceste sate fiind Gârcini.

Cei din fundația Engage au în vedere recrutarea tinerilor de la Facultatea de Litere, deoarece aceștia au puse bazele teoriei și predării limbii și literaturii române, iar acest subiect este cel pe care asociația îl vizează.

Aceștia și-au format un sediu în satul Gârcini, unde copiii rămân după terminarea orelor de la școală pentru a li se oferi sprijin în ceea ce înseamnă cititul și scrisul în limba maternă.

Acești copii sunt ajutați de tinerii studenți, care dau dovadă de răbdare și pricepere, să scrie și să își pună bazele în tot ceea ce ține de limba și literatura română din anii de gimnaziu. Proiectul tinde să se extindă pe măsură ce timpul trece și progresele apar la fel de repede.

Ideea organizatoriilor a pornit în momentul în care aceștia au observat că în aceste sate, din cauza imposibilitățiilor și neajunsurilor, educația copiilor a început să nu mai fie o mare prioritate și sansa lor la reușită să scadă considerabil.

Îi încurajăm pe tinerii studenți și pe cei care organizeză să continue în ceea ce fac, deoarece fiecare merită o șansă la educație.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro