Asia Express este de departe cel mai ambițios proiect de la noi.

Nu este deloc ușor să filmezi un astfel de format cu o armată de oameni. Asia Express se filmează cu luni înainte de difuzare, iar la întoarcerea concurenților în țară deja încep curiozitățile. Nimeni nu are voie să ceva, nici măcar familiei.

Asia Express va avea și un sezon 5?

Faptul că Asia Express îi supune pe concurenți la cele mai dure probe nu mai este un secret pentru nimeni. Emisiunea și-a propus încă de la primul sezon să aducă ineditul pe micile ecrane și a reușit. Ca de fiecare dată, lumea se agită și fiecare fan este curios dacă emisiunea va mai avea sau nu un sezon. De data asta, informațiile sunt cât se poate de clare. Asia Express va mai avea un sezon. Vestea a fost dată chiar de către Cuza în una dintre edițiile Asia mai târziu. Cu puțin noroc, anul viitor emisiunea poate se mută pe alte continente mai îndepărtate. Și acum, emisiunea trebuia să se filmeze în Columbia, dar pandemia a pus frână planului.

„Pregătirea pentru Asia Express a început când am terminat sezonul trecut; în primăvara lui 2020, înainte de primul val de pandemie. Trebuia să plecăm în America de Sud. A trebuit să renunțăm pentru că era foarte riscant. Am încercat să găsim o rută mai safe. Am început să pregătim sezonul ca rută de anul trecut. Discuțiile au evoluat: ce țări, care sunt opțiunile; ce se poate face acolo, cât de safe sunt, care sunt regulile”, a dezvăluit Robert Lionte, producătorul executiv.

Asia Express continuă? Ce se va întâmpla anul viitor cu emisiunea de la Antena 1?

Cine produce emisiunea fenomen?

Când spui Asia Express spui profesionalism, adrenalină și perfecțiune. Toate sunt îmbinate perfect de către Mona Segall și echipa ei de producție. Nu este deloc ușor să pleci la mii de kilometri distanță cu echipamente după tine și cu sute de oameni. Pe Mona nu o recomandă doar Asia Express. Puțină lume știe că Mona Segall a fost şefa marilor producţii din Pro TV: „Dansez pentru tine”, „Master Chef”, „Vocea României” sau „Românii au talent”. Practic, și-a pus amprenta pe mai toate emisiunile de succes al trustului din Pache Protopopescu. Însă, Segall a plecat la Antena 1, unde a continuat cu „Chefi la cuţite”, iar acum emisiunea de pe alte continente.