Fără doar și poate, „Asia Express” este unul dintre cele mai ambițioase proiecte tv de la noi.

În spatele a câteva ore de filmare care se difuzează pe post stau sute de oameni care muncesc cot la cot cu concurenții. Anul acesta, competiția a fost cu atât mai grea, cu cât pandemia a închis granițele anumitor țări de pe „Drumul Împăraților”.

”Asia Express” a fost o adevărată provocarea anul acesta. Încă din țară, echipa de producție a stabilit traseul, doar că pe parcurs a avut parte de surprize. Pandemia a făcut ca totul să fie mult mai strict, așa că accesul în unele țări a fost restricționat. Profesioniști din fire, cei care sunt implicați în această emisiune de mare anvergură s-au recalibrat destul de repede. Au fost schimbate trasee, probe și chiar țări. Astfel, Israel a ajuns să fie prezent pe „Drumul Împăraților” din „Asia Express”.

„Asia Express”, primele probleme în Israel

În vară, când se filma competiția, Israelul nu permitea accesul turiștilor în țară, iar cei din „Asia Express” au fost singurele persoane străine care au călcat acolo. Acest aspect a fost un avantaj, dar și un dezavantaj. Televiziunile locale au aflat imediat de  proiectul tv și au început să difuzeze materiale în exclusivitate. Posturile tv din Israel postau peste tot mesaje în care îi rugau pe localnici să trimită pe adresele redacțiilor poze cu echipele din „Asia Express”. Aproape că nu era zi în care pe posturile locale din Israel să nu fie arătate filmulețe din finala de pe „Drumul Împăraților”.

„La scurt timp după ce am ajuns aici, am văzut la tv imagini cu noi. Nu a fost bine pentru noi. Ei, practic, arătau direct echipele finaliste. Nimeni nu a știut despre ce este vorba și li s-a părut extraordinar că au venit niște români la ei în țară. După ce am luat legătura cu ei, le-am explicat situația și au înțeles care este ideea show-ului.”, a declarat Mona Segall, producătoarea „Asia Express”.