Reclamă

În comuna Săcelu din județul Gorj, asfaltarea a 9 kilometri de drumuri este blocată de jumătate de an din cauza unei autorizații emise greșit. Angajații primăriei afirmă că nu pot modifica documentul, iar primarul susține că doar o instanță poate rezolva situația.

Proiectul de asfaltare este finanțat cu 142 de milioane de lei prin Programul național de Investiții „Anghel Saligny”. Cu toate acestea, lucrările nu au demarat, deși fondurile sunt disponibile în contul primăriei de șase luni. Pe ulițele comunei au fost montate panouri care anunță lucrările, însă acestea nu au început din cauza autorizației greșite.

Localnicii sunt nemulțumiți de starea drumurilor. „Pe ulițele din comuna Săcelu au fost montate panourile cu privire la lucrările de asfaltare. În realitate, însă, lucrările nu au început și asta pentru ca autorizația care este necesară în acest sens a fost emisa în urma cu o jumătate de an, însă… greșit”, a declarat Anamaria Ianc, jurnalist Digi24.

Un locuitor a afirmat: „Așa am auzit și eu, nu știu… că s-ar fi obținut banii. De ce nu… Atunci când a fost cu voturile ar fi adus niște utilaje. Cum s-a terminat cu votările, le-a luat. Când plouă, vine apă de acolo de sus, se fac șanțurile pe drum de trebuie să le ocolești, așa… faci slalom. E de groază!”. O altă persoană și-a exprimat îngrijorarea că fondurile ar putea expira în patru luni, preconizând un termen de până la 15 ani pentru o posibilă rezolvare.

Primarul Gheorghe Dumitrelea a declarat pentru Digi24 că: „Nu vrea angajatul primăriei care are atribuții pe urbanism… nu vrea să îndrepte eroarea materială că îmi spune că autorizație emisă și certificatul se anulează în instanță. Eu i-am explicat că documentul se anulează de drept, dacă nu a produs efecte și nu a întrat în circuitul civil. Dacă nu-mi dă altă autorizație, fac ordonanță prezidențială”.

Încercările de a discuta cu funcționarul acuzat de blocarea proiectului au eșuat, acesta refuzând să comenteze subiectul. În lipsa intervenției, drumurile rămân în stare de degradare.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro